Lazea (BNR): Prorogarea Legii pensiilor, singura soluţie pentru controlul deficitului. Orban: Majorarea pensiilor nu aduce apocalipsa

Economistul-sef al BNR Valentin Lazea propune amânarea creşterii pensiilor din cauza deficitului bugetar care a ajuns la 4,3 la sută. Legea pensiilor adoptată de PSD prevede creșterea cu 40% a punctului de pensie de anul viitor. Comisia Europeană a avertizat însă că acest lucru ar avea un efect devastator pentru deficitul public în anii următori. În schimb, premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că va respecta legea pensiilor, aflată în vigoare de anul trecut şi că nu va fi nicio apocalipsă bugetară.
Filip Stan
27 nov. 2019, 09:28
Lazea (BNR): Prorogarea Legii pensiilor, singura soluţie pentru controlul deficitului. Orban: Majorarea pensiilor nu aduce apocalipsa
Amânarea majorării punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 la 1,775 lei este singura măsură capabilă să aducă deficitul în apropiere, dar marginal peste limita de deficit bugetar de 3%, a declarat, miercuri, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, într-o conferinţă de specialitate.

„Nu există alternativă la prorogarea, la amânarea articolului 86, aliniatul 2, litera b, din Legea 127/2019, aceasta fiind singura măsură capabilă a aduce deficitul în apropiere, dar marginal peste limita de deficit bugetar de 3%. De altfel, Legea pensiilor prevede, în mod interesant, că ea, legea, intră în vigoare la 1 septembrie 2021, deci atunci are ea termenul de intrare în vigoare, cu excepţia creşterii care s-a făcut deja la 1 septembrie 2019 şi creşterii care intră în vigoare de la 1 septembrie 2020. Deci, din punct de vedere strict formal, nu trebuie modificat decât aliniatul 2, litera b din toată legea. Altceva poate să rămână acolo. Prorogarea creşterii cu 40% a punctului de pensie din septembrie 2020 poate avea loc urmând ca bugetul să ofere o creştere mult mai mică, de ordinul a câtorva procente, deci o creştere totuşi, care oricum va reprezenta o creştere, şi nu o reducere a pensiilor actuale, care oricum va duce la depăşirea deficitului de 3%, dar cu puţin peste această valoare, nu cu două sau trei procente, care oricum va fi finanţată din bani pe statul român nu îi are. Adică din împrumuturi din ce în ce mai scumpe, pentru că toată această Lege a pensiilor se bazează pe bani pe care statul român nu îi are pur şi simplu”, a spus Valentin Lazea.

Lazea a avertizat că cei care îşi închipuie că o ajustare bugetară de 2,5% – 3% din PIB este „floare la ureche” şi că se poate face prin colectarea mai bună a impozitelor, taxarea suplimentară a pensiilor speciale, concedierea masivă a personalului bugetar şi aşa mai departe greşesc.
 
Şi Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, avertizează că bugetul nu poate absorbi șocul creșterii pensiilor din 2020.
„Bugetul 2020 e un punct de inflexiune. E nevoie de o trezire la realitate. A miza pe o colectare mai bună e o iluzie. Unde să te mai duci cu reducerea cheltuielilor. Se vehiculează ideea unor reduceri de taxe. Pe ce lume trăim? Trebuie stopată reducerea de taxe. Suntem în situația de a NU mai tăia investițiile publice. Fondurile europene nu au fost absorbite așa cum trebuia”, a spus Dăianu.

Comisia Europeană: aplicarea Legii pensiilor, risc major pentru deficitul României

Comisia Europeană a transmis oficial o recomandare pentru România de a corecta, în 2020, abaterea semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu. În raportul de la Bruxelles se mai arată că noua lege a pensiilor prezintă un risc semnificativ de creștere a deficitului public în 2020 și nu numai, în condiţiile în care aceasta conţine majorări semnificative ale punctului de pensie în intervalul 2019-2021. 
 

Ludovic Orban: Nu va fi nicio apocalipsă bugetară dacă se aplică Legea pensiilor

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că va respecta legea pensiilor, aflată în vigoare de anul trecut.
„Am văzut că toată lumea spune că, dacă se aplică Legea pensiilor, o să fie apocalipsa bugetară. Eu vă spun că nu va fi nicio apocalipsă bugetară. Legea pensiilor este în vigoare. Ca să schimbi legea pensiilor, ai nevoie de o majoritate parlamentară. Vă spun din capul locului că eu nu vreau să dau OUG în astfel de domenii vitale şi sensibile. Vom face o evaluare extrem de serioasă, o analiză extrem de serioasă cu ce măsuri trebuie să luăm”, a declarat Ludovic Orban.

Următoarea majorare a pensiilor este preconizată să aibă loc în anul 2020, majorare prevăzută de Legea pensiilor care stipulează o creștere masivă, de 40%.

Acest lucru se va întâmpla la 1 septembrie 2020, odată cu o nouă majorare a punctului de pensie, care va crește de la 1.265 lei la 1.775 lei.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Un nou scandal marca Florin Salam! Manelistul ar fi cauzat o pagubă de aproape 100.000 de euro
Fanatik.ro
Și-a cerut iubita în căsătorie într-o destinație de vacanță exotică, iar acum s-a aflat data nunții. Când se însoară fotbalistul de la FCSB
Capital.ro
Taxa pentru ridicarea mașinilor se dublează. Șoferii care pot ajunge să plătească până la 1.000 de lei
Playtech.ro
Ce înseamnă că România e în recesiune tehnică. Efecte directe asupra cetățenilor, tabel explicativ
Adevarul
Bolizi de sute de mii de euro folosiți de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan, anchetat într-un dosar de trafic de influență
wowbiz.ro
Declarațiile emoționante ale salvatorului care l-a găsit pe Alex: „Nici nu putea să plângă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Deflagrație puternică la o locuință din Vaslui! Doi soți sunt în stare gravă la spital, după ce o butelie le-a aruncat casa în aer
iamsport.ro
Uluitor! 'Legea 18!' Cum îi amenința Valentin Ceaușescu pe fotbaliștii Stelei: 'După '90 l-am întrebat ce înseamnă'
MediaFlux
Se schimbă regulile pentru permisul auto. Uniunea Europeană impune alte condiții pentru categoria B
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi