Un portar incredibil. A apărat de 3 ori acelaşi penalty VIDEO

Arbitrul unei întâlniri din campionatul Boliviei a decis repetarea de două ori a unui penalty, iar portarul Carlos Erwin Arias a parat de fiecare dată execuţiile.
Romania TV
22 oct. 2012, 12:10
Un portar incredibil. A apărat de 3 ori acelaşi penalty VIDEO

Helmuth Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind portarul care a apărat patru lovituri de la 11 metri consecutive într-o partidă, finala Cupei Campionilor Europeni, din 1986.

Un portar bolivian Carlos Erwin Arias, de la Oriente Petrolero, a fost aproape de a-l egala, dar a realizat un lucru la fel de incredibil. Acesta a reuşit să pareze de trei ori aceeaşi lovitură de la 11 metri, în meciul de campionat cu Universitario.

Mai întâi a respins mingea trimisă de Jose Gabriel Rios în colţul din dreapta, însă arbitrul i-a reproşat goalkeeper-ului că s-a mişcat de pe linia porţii, înainte de execuţie, şi a decis repetarea loviturii. Rios a şutat din nou, de data aceasta în dreapta, iar Arias a apărat din nou. Arbitrul i-a reproşat din nou că s-a mişcat prea devreme şi a dictat o nouă repetare, spre disperarea celor de la Oriente. Dealfel, meciul a fost întrerupt 10 minute, din cauza protestelor.

A treia oară, penalty-ul a fost executat de Edgar Escalante, dar nici acesta nu a avut mai mare noroc. Arias a apărat din nou, iar arbitrul nu a mai avut nimic împotrivă.

Secvenţele cu portarul care apără loviturile de la 11 metri încep după momentul 04:30 al clipului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT