Adele va compune pentru următorul ei album piese inspirate de experienţa maternităţii

Cântăreaţa britanică Adele va compune pentru următorul ei album piese ce vor fi inspirate de experienţa maternităţii.
Romania TV
22 oct. 2012, 16:42
Adele va compune pentru următorul ei album piese inspirate de experienţa maternităţii

Artista a luat această decizie întrucât doreşte să lanseze un „disc vesel”, în contrast cu precedentele două materiale discografice ale sale, ce au inclus cântece ale căror versuri vorbesc despre eşecul relaţiilor sale anterioare.

Adele a devenit pentru prima dată mamă la sfârşitul săptămânii trecute, născând, vineri, un băieţel. Acesta este rodul relaţiei sale cu iubitul ei, Simon Konecki, în vârstă de 38 de ani.

Potrivit tabloidului Daily Mirror, artista britanică le-a spus unor prieteni apropiaţi: „Vreau cu adevărat să lansez un disc vesel de această dată. Nu am fost niciodată mai fericită ca acum. Am compus câteva piese şi le voi lansa atunci când mă voi simţi pregătită pentru acest lucru”.

Compozitorul american Dan Wilson, un colaborator al cântăreţei Adele, a confirmat faptul că aceasta pregăteşte un nou album. „E mai fericită ca niciodată. Adele se află acum într-o perioadă foarte bună pentru ea. Compun pentru ea foarte multe piese”, a spus Wilson.

În contrast cu piesele de pe precedentul ei material discografic, intitulat „21”, care vorbesc despre durerea cauzată de eşecul unei relaţii anterioare din viaţa artistei, noile cântece ale acesteia vor fi vesele şi ritmate, iar cântăreaţa nu intenţionează să facă o pauză în cariera muzicală, aşa cum au sugerat anterior câteva publicaţii britanice.

„Adele lucrează la noul album de câteva luni deja. Muzica ei vorbeşte despre cât este ea de fericită alături de Simon şi despre schimbările prin care trece după ce a devenit mamă. Are deja câteva piese, iar oamenii vor fi surprinşi de felul în care sună ele. Sunt incredibile. Discuţiile despre pauza ei din carieră sunt lipsite de sens. Se va ocupa în principal de fiul ei, până la Crăciun, dar intenţionează să finalizeze piesele pentru noul album cel mai devreme în toamna anului viitor”, a precizat o sursă.

Adele, în vârstă de 24 de ani, are o relaţie cu Simon Konecki care a început la sfârşitul anului trecut. Cântăreaţa a anunţat că era însărcinată prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul ei în luna iunie.

Simon Konecki are deja o fiică în vârstă de cinci ani cu fosta lui soţie, Clary Fisher.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreaţă şi compozitoare. Ea a debutat la 19 ani şi s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată şi de criticii muzicali. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards. Până în prezent, ea a lansat pe piaţă două albume, „19” şi „21”.

Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepţională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferinţele sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” şi „Rolling in the Deep”.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De ce a ales Novak Djokovic să-și părăsească țara și să se mute în Grecia. Motivul neașteptat: „Sunt minunate”
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Stagii de cotizare la pensie 2025. Complet, potenţial sau minim
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
CFR Cluj riscă să fie retrogradată forțat în Liga 2! Cum a ajuns clubul din Gruia în această situație incredibilă
MediaFlux
Catedrala Națională se închide pe perioadă nelimitată. Când mai poate fi vizitată
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai