Diaconescu: Eu, cu nume şi prenume, am elaborat iniţiativa cu diplomaţia publică din şedinţa CSAT

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a precizat, luni, că el este autorul strategii privind diplomaţia publică pentru refacerii imaginii României în străinătate, aflată pe agenda ultimei şedinţei CSAT şi care a fost invocată de premierul Ponta, fiind cauza plecării sale de la acea şedinţă.
Romania TV
22 oct. 2012, 18:08
Diaconescu: Eu, cu nume şi prenume, am elaborat iniţiativa cu diplomaţia publică din şedinţa CSAT

„Iniţiativa pe care nu «nişte consilieri prezidenţiali» au elaborat-o, ci eu cu nume şi prenume, este de natură să adune laolaltă toţi vectorii decizionali (instituţiile statului care oricum ar fi trebuit să se ocupe de această problemă cel puţin de la aderare şi până astăzi) pentru elaborarea unor direcţii de acţiune sectorială pe toată plaja de concurenţă internaţională a României, din perspectiva percepţiei. Este un spaţiu care elaborează nişte concluzii împreună cu reprezentanţii (de factură tehnică) instituţiilor de linie şi încredinţează aceste concluzii Guvernului pentru a fi implementate”, spune şeful Cancelariei prezidenţiale, într-un articol postat luni pe blogul său.

Consilierul prezidenţial i-a mulţumit directorului SIE, Teodor Meleşcanu, care şi-a exprimat, a emisiunea PRO Tv „După 20 de ani”, susţinerea pentru ideea de necesitate a unei diplomaţii publice, „alături de diplomaţia oficială a Ministerului de Externe”

De asemenea, Diaconescu afirmă că această iniţiativă nu va putea fi stopată, fie că Guvernul îi va acorda sau nu atenţie.

„Bineînţeles că Guvernul poate să acorde atenţie sau nu concluziilor noastre, însă odată declanşată această acţiune – sper că este clar pentru toată lumea că nu va mai putea fi oprită”, spune el.

Consilierul prezidenţial susţine că percepţia publică a României şi românilor în străinătate este esenţială.

„Această percepţie care până acum nu a intrat în nici un fel în atenţia statului este aceea care favorizează sau încetineşte exporturile românesti, este aceea care asigură un bun renume românilor care călătoresc sau trăiesc în străinătate şi aduce mai mulţi sau mai puţini bani în România. Diplomaţia publică este mijlocul prin care România îşi poate asigura un mai stabil ori mai puţin stabil echilibru de securitate în cadul parteneriatelor sale”, mai afirmă Diaconescu, fost ministru de Externe.

Întrebat ,duminică, la emisiunea „După douăzeci de ani” a PRO Tv dacă în acea şedinţă a CSAT a fost o „ceartă dură”, directorul SIE a răspuns: „N-aş spune, a fost o dispută legată de introducerea pe ordinea de zi a unui punct, dar nu mi s-a părut că e o temă fundamentală, (…) ideea cu diplomaţia publică”.

„Eu sunt unul dintre cei care susţin necesitatea unei diplomaţii publice, alături de diplomaţia oficială a Ministerului de Externe. Structura, cum, unde să fie, cine să lucreze, acestea sunt chestiuni care trebuie discutate şi convenite după aceea”, a mai spus Teodor Meleşcanu.

Premierul Victor Ponta a declarat, în 28 septembrie, că a părăsit şedinţa CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi, care i-a fost transmisă cu doar o zi înainte, să fie trecute documente prin care, de exemplu, era înfiinţat „un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale”.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„E o națională a Viitorului!” Reacția dură a Craiovei după ce Gică Hagi i-a lăsat pe Popescu și Baiaram în afara lotului României
Capital.ro
Impozit pe venit, CAS și CASS în 2026: Clarificări despre noile reguli fiscale
Playtech.ro
Alocația de stat nu se oprește automat la 18 ani. Cine poate primi banii în continuare și ce acte sunt necesare
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei bărbați și-au pierdut viața într-o comună din Apuseni, după ce s-au electrocutat. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte