Primul absolvent român de Medicină de la Cambridge a decis să revină în ţară

Numai că drumul până în prezent nu a fost nici pe departe foarte ușor, mai ales că mulți i-au spus că nu are nici o șansă să fie admis la Cambridge. Totuși, a încercat.

„Mi-am comandat cărțile de pe internet și am început să mă pregătesc singur, pentru că nu avea cine să mă pregătească. Acum, dacă mă gândesc că mă pregăteam singur mi se pare înfricoșător, dar atunci aveam un asemenea entuziasm și un asemenea curaj încât nu mi se părea nimic ieșit din comun. Faptul că am reușit nu îl văd ca pe o chestiune de inteligență, ci mai mult ca pe o chestiune de ambiție. Informația cred că a fost cheia, faptul că m-am interesat, că am fost acolo, că am aflat eu care sunt cărțile de pregătire și ce trebuie să fac. Din istoria recentă, singurul care mai studiase medicina la Cambridge fusese un tânăr de origine română, dar cu cetățenie britanică. În clasa a XII-a, în luna noiembrie, a dat examenul pentru Oxbridge care conținea trei secțiuni: una de gândire critică, în care avea probleme de gândire rapidă. A doua – un șir nesfârșit de întrebări din matematică, fizică și chimie, la care trebuia să răspundă rapid. Iar a treia, un eseu filosofic. Atât de lungă a fost secțiunea cu întrebări încât nu a reușit să răspundă la toate și a ieșit din sală complet descurajat. Însă în timpul interviului de admitere la Cambridge a descoperit că avusese unul dintre cele mai bune scoruri din acel an. A primit din partea examinatorilor o ofertă condiționată: urma să fie admis la Christ's College, Cambridge, la Medicină, cu condiția să obțină minimum 9,50 la examenul de Bacalaureat – ceea ce nu a fost o problemă: a luat 10 și la matematică, și la chimie și 9,90."

Mihai a descoperit și diferențele față de colegii mediciniști din România: „Ce m-a șocat prima dată a fost că, față de cursurile colegilor mei, care erau la Medicină în România și făceau un curs de trei ore, eu aveam un curs de maximum 50 de minute. Progresul de la un curs la altul era imens, profesorul îți dedica chiar toată atenția lui, colegii erau deschiși la discuții, aveai cu cine să vorbești la un nivel foarte ridicat. Profesorul era un expert în acel domeniu – nu era un singur profesor care îți preda fiziologia de la începutul până la sfârșitul anului. Fiecare preda o parte, era expert absolut în domeniul acela și chiar simțeai că înveți de la cineva aflat în miezul problemei. Totodată calitatea suportului de curs era esențială", povestește Mihai.

Astăzi, Mihai tratează revenirea în România ca pe o provocare, așa cum în urmă cu niște ani considera acceptarea la universitatea britanică. L-au convins să revină în țară prietenii, familia, dar și ceea ce a învățat în Marea Britanie. „Eu mereu am rămas atașat de România, în fiecare vacanță din ăștia 6 ani, cu excepția unei plecări în America, și aceea cu facultatea, m-am întors în acasă. Pentru că nu îmi imaginam că aș putea pleca în altă parte, nu îmi imaginam că aș putea petrece o vacanță departe de părinți, de bunici, de prieteni. Mă gândeam că ratez anumite aspecte ale vieții și, de fapt, asta se întâmpla în această dedicare profesională, într-un sistem care te muncește destul de mult. Îți rămâne foarte puțin timp pentru tine. Și profesional, pentru că nu îți rămâne timp să te pregătești suplimentar în afara spitalului, dar mai ales personal, că nu mai ai timp să te dezvolți pe tine. În plus, îmi lipsea susținerea din partea părinților", spune Mihai Bica.

Citește și:

REZIDENŢIAT 2019: 4.733 de candidaţi înscrişi până acum pentru concurs. MS a suplimentat cu 558 numărul posturilor