Victor Ciutacu a primit Premiul Special pentru Excelenţă în Jurnalism

Victor Ciutacu, realizator România TV, a câştigat miercuri seara Premiul Special pentru Excelenţă în Jurnalism, în cadrul Galei Premiilor Capital Eroii Anului 2019.
Ionela Marcu
04 dec. 2019, 18:00
Victor Ciutacu a primit Premiul Special pentru Excelenţă în Jurnalism

„Ştiu că sunt genial, dar îmi place să mi-o spună şi alţii”, sunt cuvintele lui Victor Ciutacu cu care acesta a fost chemat pe scenă pentru primirea premiului, de către Anca Andrei, redactorul-şef al revistei Capital.

Mulţumesc celor care au decis că trebuie să mă aflu alături de dumneavoastră în seara asta. Ultima dată când am fost la o festivitate de premiere împreună cu domnul Orban se întâmpla acum 10 ani de zile. Eu luam premiul şi domnul Orban mi-l acorda.

Se întâmpla la Teatrul Naţional Bucureşti, într-o sală plină de liberali stupefiaţi că domnul Orban îl premia pentru cum îşi foloseşte libertatea cuvântului pe cel care călca în picioare Guvernul Tăriceanu, la vremea respectivă preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Mă bucur că ne întâlnim din nou într-un astfel de context după 10 ani de zile, domnule prim-ministru„, a spus Victor Ciutacu în momentul în care a primit premiul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi detalii în cazul româncei găsite moartă în lada patului, în Italia. Fiul ei de 6 ani, posibil martor-cheie în anchetă
Fanatik.ro
David Popovici la 100 m liber, calificări și semifinale LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Piața imobiliară a continuat să crească în marile orașe din România. Apartamentele sunt în medie cu 6% mai scumpe decât anul trecut
Playtech.ro
Câți bani a strâns un român din ambalajele SGR în doar câteva luni. Metodele prin care clienții spun că își dublează suma
Adevarul
Poliția i-a confiscat Ferrari-ul de 3,7 milioane de lire sterline la o jumătate de oră după ce s-a urcat la volan
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Este stare de urgență în Columbia, după cutremurul de 7,4 pe Richter! Cel puţin 132 de persoane s-au stins şi 570 au fost rănite
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Putin a fugit din Moscova. Președintele Rusiei se teme tot mai mult de Zelenski
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat