PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte, dar rămâne rece. Minimele vor coborî chiar spre minus 20 de grade Celsius

Vremea se află într-un proces lent de încălzire, cu maxime care vor ajunge duminică în jurul valorilor de 14 grade Celsius, dar în depresiunile din estul Transilvaniei putem avea izolat minime şi de minus 20 de grade Celsius.
Iulian Tudor
04 dec. 2019, 18:41
PROGNOZA METEO. Vremea se încălzeşte, dar rămâne rece. Minimele vor coborî chiar spre minus 20 de grade Celsius

Joi, vremea va fi rece dimineața și noaptea, însă la orele amiezii valorile termice se vor situa în jurul celor normale în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult senin, dar local în zonele joase de relief, cu precădere la începutul zilei și pe parcursul nopții, se vor semnala nori stratiformi sau ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -1 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 și 0 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali, izolat până spre -20 de grade, dar și ușor mai ridicate pe litoral, spre 2…3 grade.

La Bucureşti, joi, vremea va fi rece dimineața și noaptea, dar la orele amiezii valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi mai mult senin, însă în orele dimineților se mențin condițiile de apariție a ceții. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade, mai scăzută în zona preorășenească.

Vineri, valorile termice vor marca o creștere față de intervalul precedent, dar vremea se va menține rece mai ales în primele ore ale zilei. Cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în vest, nord-vest, precum și în sud-vest, unde doar pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 2 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 6 grade, mai coborâte în depresiuni, izolat până spre -15 grade. Local în zonele joase de relief, dimineața și noaptea va mai fi ceață.

Vineri, la Bucureşti, valorile termice vor fi în creștere față de intervalul anterior, dar vremea se va menține rece mai ales în primele ore ale zilei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească. Dimineața și noaptea, probabilitatea de apariție a ceții va fi ridicată.

Sâmbătă, cerul va prezenta înnorări și va ploua pe arii relativ restrânse ziua mai ales în sud și sud-vest, iar noaptea cu precădere în vest și nord-vest. În partea a doua a intervalului se vor semnala precipitații mixte pe crestele montane și trecător în Maramureș și Transilvania, unde vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor situa între 4 și 13 grade, iar cele minime, în creștere față de noaptea precedentă, vor fi cuprinse, în general, între -2 și 5 grade. Izolat se va semnala ceață.

Sâmbătă, la Bucureşti, cerul va fi temporar noros, cu o probabilitate ridicată ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 7 grade, iar cea minimă de -1…1 grad.

Duminică, în ţară, cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nordul țării unde temporar va ploua. În restul teritoriului vor fi unele înnorări și doar izolat ploi slabe. La munte, în special în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vor fi precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, iar cele minime între -3 și 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Duminică, la Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 10 grade, iar cea minimă de 0…2 grade.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
„Ruptură de adductori”. Verdict dur pentru „jucătorul de 2 milioane de euro” al lui Gigi Becali
Capital.ro
Decizia neașteptată a UE. Ce se schimbă pentru ChatGPT, Reddit și Roblox
Playtech.ro
Orașul din România unde poți cumpăra un apartament cu două camere la preț de mașină second-hand. Costă sub 16.000 de euro
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
„Noul Nostradamus” anunță un „eveniment major” în Familia Regală. Ce s-ar întâmpla cu Prințul Harry și Meghan Markle
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat