Senator condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins beat la volan

Mihai Ruse, senator ALDE de Brăila, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare, după ce a fost prins băut la volan, însă a reuşit să fugă de poliţişti şi s-a ascuns în curtea casei sale, de unde nu a mai vrut să iasă.   
Filip Stan
12 dec. 2019, 09:17
Senator condamnat la închisoare cu suspendare după ce a fost prins beat la volan

Instanţa supremă l-a condamnat pe senator la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, informeză Agerpres. 

Mihai Ruse mai are o condamnare definitivă de 6 luni închisoare cu suspendare, primită în anul 2018 într-un alt dosar, în care a fost acuzat de conflict de interese şi fals intelectual. Cele două pedepse au fost contopite, el primind în final 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă. 

Instanţa a mai stabilit ca senatorul să stea 3 ani sub supraveghere, perioadă în care este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 5 Bucureşti. 

COD RUTIER 2020. Majoritatea şoferilor încalcă această regulă. Amenzi şi de 1.800 lei de la 1 ianuarie dacă faci asta la volan

Senatorul Mihai Ruse a fost de acord cu această condamnare, el încheind în acest sens cu procurorii de la Parchetul General un acord de recunoaştere a vinovăţiei. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchet, pe data de 29 octombrie 2016, în jurul orelor 18,15, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe DN 23, în comuna Măxineni, judeţul Brăila, un autovehicul Dacia Logan, condus de Mihai Ruse. De menţionat că Mihai Ruse a fost primar al comunei Măxineni în perioada 1996 – 2012. 

Poliţiştii l-au dat jos pe şofer din maşină şi l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul respirat. 

Agenţii i-au cerut lui Mihai Ruse să asigure maşina şi meargă cu ei la postul de poliţie din comună, ulterior urmând să se deplaseze la spitalul din Brăila pentru a i se preleva probe biologice. În timp ce poliţiştii erau ocupaţi cu întocmirea procesului verbal, senatorul s-a prefăcut că asigură maşina, însă a demarat în viteză şi s-a ascuns în curtea casei sale, de unde nu a mai vrut să iasă. 

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest. În urma testării, a rezultat că inculpatul avea, la ora 18,21, o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul respirat. Conducătorului auto i s-a solicitat să se deplaseze cu organele de poliţie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest sens, i s-a solicitat inculpatului să asigure autoturismul şi apoi să însoţească organele de poliţie la Postul de Poliţie Măxineni, în vederea întocmirii actelor de constatare. În timp ce lucrătorii de poliţie începuseră operaţiunea de imprimare pe suport de hârtie a rezultatului obţinut în urma testării, inculpatul s-a urcat în autoturismul pe care-l condusese, însă, în loc să-l asigure, a demarat în viteză şi s-a deplasat până la locuinţa sa, unde a oprit şi s-a ascuns în curtea imobilului, fără a mai răspunde la solicitările lucrătorilor de poliţie care plecaseră în urmărirea sa”, spun procurorii. 

În aceeaşi zi, în jurul orelor 21,20, Mihai Ruse s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier Brăila şi s-a pus la dispoziţia poliţiştilor, care l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge. 

Conform buletinului de analiză toxicologică, s-a stabilit că, la ora 21,52, Mihai Ruse avea o alcoolemie de 0,30 gr.%0 (proba I), iar la ora 22,52 avea o alcoolemie de 0,20 gr.%0 (proba II). 

Pus sub urmărire penală, senatorul Mihai Ruse şi-a recunoscut vinovăţia şi a negociat cu procurorii să primească o pedeapsă cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani. 

Mihai Ruse mai are o condamnare de 6 luni închisoare cu suspendare primită în anul 2018 în alt dosar, în care este acuzat de conflict de interese şi fals intelectual, fapte comise în perioada când a fost primar în comuna Măxineni. 

El a fost acuzat că s-a împroprietărit ilegal cu 35 de hectare teren agricol de la fostul IAS Măxineni şi a luat în arendă 40 de hectare de la primărie, pentru care nu ar fi achitat redevenţa. El şi-ar fi asigurat foloase patrimoniale, fiind vorba despre subvenţii din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Brăila.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT