Emil Constantinescu a ajuns la spital UPDATE

Emil Constantinescu a ajuns la spital pentru efectuarea unor analize de rutină, informează Cabinetul preşedintelui Emil Constantinescu. Iniţial, a apărut informaţia potrivit căreia fostul preşedinte ar fi ajuns de urgenţă la spital acuzând dureri abdominale.
Romania TV
13 dec. 2019, 13:43
Emil Constantinescu a ajuns la spital UPDATE

UPDATE:

Cabinetul fostului preşedinte Emil Constantinescu anunţă că acest nu a fost internat de urgenţă.

„Preşedintele Constantinescu şi-a făcut, într-adevăr, analizele de rutină, aşa cum procedează în fiecare an. Mai mult, în ultima perioadă nu a fost spitalizat de mai multe ori, aşa cum s-a scris, ci a fost supus unor investigaţii medicale, necesare şi obligatorii, în perioada de convalescenţă după gripa pe care a contractat-o. În 10 decembrie 2019, preşedintele Constantinescu a participat, la BNR, la prezentarea volumului 3 al trilogiei Resursele minerale ale României. Resurse energetice, precum şi la lansarea cărţii România în timpul administraţiei Emil Constantinescu scrisă de istoricul Alex Mihai Stoenescu. În 16 decembrie va fi prezent la şedinţa solemnă comună a Parlamentului României, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989; în 19 decembrie va participa la evenimentul organizat de Guvernul României, 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi va fi prezent la ceremonia de depunere a jurământului, în Parlamentul României, de către preşedintele Klaus Iohannis”, se precizează într-un comunicat de presă.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Emil Constantinescu a fost dus de urgenţă la spital, informează România TV. Fostul preşedinte este consultat la Spitalul Elias.

Constantinescu acuza dureri abdominale. Potrivit unor surse medicale, fostului șef al statului i s-a făcut o tomografie abdominală pentru stabilirea diagnosticului.

Emil Constantinescu, în vârstă de 80 de ani, a fost președinte al României în perioada 1996-2000.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte