Interzicerea cumulării pensiei cu salariul nu se va aplica celor cu pensii mici, aleşilor şi judecătorilor CCR

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, le-a prezentat membrilor Guvernului propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public. Excepţie vor face cei cu pensie mai mică decât salariul minim brut, aleșii locali și naționali, precum și judecătorii CCR.
Iulian Tudor
13 dec. 2019, 20:00
Interzicerea cumulării pensiei cu salariul nu se va aplica celor cu pensii mici, aleşilor şi judecătorilor CCR

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunţat că va lua decizia interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, însă astfel încât să nu fie afectate alte drepturi.

„Am prezentat, alături de colegii din Guvern, propunererile Ministerului Muncii pentru modificarea OUG 114/2018, în sensul în care propunerile noastre, bazate pe consultările pe care le-am avut, vin în direcţia, pe de o parte, menţinerii sporurilor la nivelul anului 2019, respectiv a indemnizaţiilor. Am propus ca indemnizaţia de hrană să fie menţinută la nivelul anului 2019, am propus cabinetului să analizăm oportunitatea prevederilor legate de interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public, în sensul în care am propus un mecanism pentru stabilitarea modului obiectiv în care o persoană să poată alege între o pensie şi salariu, în condiţiile în care salariul este din sistemul public. Această opţiune ar urma să se facă în 15 zile. Deci este la latitudinea persoanei să opteze. Am propus ca o persoană a cărei pensie nu depăşeşte salariul minim brut pe ţară să poată realiza acest cumul, astfel încât să nu afectăm categorii care au un nivel de venit redus. Am stabilit că aceste prevederi nu vor fi aplicate astfel încât să afecteze dreptul de a fi ales, aşa cum spun şi hotărârire CCR. Am explicat că măsurile nu se pot aplica aleşilor, respectiv judecătorilor CCR. Am venit cu propuneri clare vizând obligaţia angajatorilor să notifice în 5 zile Casele teritoriale de Pensii în privinţa persoanelor care se află în aceste situaţii. Am stabilit şi o penalitate pentru cei care nu respectă această obligaţie”, a precizat ministrul.

Orban despre cumulul salariu-pensie. Veniturile profesorilor, comparabile cu ale magistraților. Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare

Salariul mediu brut pe economie este de 5090 de lei în prezent.

Anunţul vine în contextul unor decizii ale CCR din 2009 şi 2011 referitoare la o măsură identică. De asemenea, 7 dintre cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale cumulează în prezent pensia cu salariul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Dinamo, „campioana” rasismului din SuperLiga! Avalanșă de plângeri la CNCD. Cum stau FCSB, Rapid sau Craiova
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT