Orădenii, obligaţi să-şi sterilizeze animalele şi să le pună microcipuri

Orădenii care au câini vor fi obligaţi să îi sterilizeze, pentru a evita înmulţirea lor în cazul în care ajung în libertate, şi să le pună microcipuri pentru a putea fi identificat proprietarul, iar cei care nu doresc să îşi sterilizeze patrupedul vor plăti o taxă de 100 de lei anual.
Romania TV
23 oct. 2012, 14:30
Orădenii, obligaţi să-şi sterilizeze animalele şi să le pună microcipuri

Consiliul Local Oradea a adoptat, marţi, în pofida a zece abţineri ale reprezentanţilor UDMR şi PDL, „Regulamentul privind controlul reproducerii tuturor câinilor de pe domeniul public şi privat şi preîntâmpinarea răspândirii bolilor zoonotice în municipiu”.

Astfel, orice persoană care are un câine cu vârsta peste şase luni este obligată să îl sterilizeze.

Potrivit regulamentului, vor fi exceptaţi de la sterilizare câinii pentru care operaţia reprezintă un risc major, lucru care trebuie certificat de un medic veterinar, câinii utilitari folosiţi de nevăzători sau persoanele cu handicap şi câinii de rasă destinaţi reproducerii controlate, pentru care deţinătorul poate prezenta carnet pedigree.

Orădenii care nu doresc să îşi sterilizeze câinele din considerente personale vor plăti o taxă de 100 de lei pe câine anual. Sumele colectate vor fi folosite pentru întreţinerea animalelor din adăpostul Primăriei pentru câini fără stăpân şi delimitarea unor zone de pe domeniul public cu destinaţia „loc special pentru câini”.

Deţinătorii câinilor nesterilizaţi sunt obligaţi să îşi însoţească şi supravegheze patrupedul în permanenţă „pentru a evita reproducerea”. În cazul femelelor, proprietarii vor trebui să prezinte o adeverinţă de la medicul veterinar din care să rezulte dacă au avut sau nu pui în acel an. Dacă animalul a avut pui, deţinătorul va trebui să prezinte o evidenţă a acestora.

De asemenea, proprietarii câinilor vor trebui să le pună microcipuri. Numărul unic de indentificare a animalului reprezentat de microcip va fi înscris în carnetul de sănătate al câinelui şi va fi transmis de către medicul veterinar într-o bază de date a Primăriei.

În cazul în care câinii cu microcipuri se vor pierde de stăpân, aceştia vor putea fi identificaţi prin scanarea microcipului de către reprezentanţii Poliţiei Locale sau angajaţii Administraţiei Domeniului Public, care se ocupă de ridicarea de pe străzi a câinilor fără stăpân.

Orădenii care nu îşi vor steriliza câinele şi sunt prinşi că nu au plătit taxa de 100 de lei riscă o amendă între 400 şi 800 de lei, iar cei care nu pot prezenta o evidenţă a puilor rezultaţi din împerecherea femelelor sau nu au pus microcip animalului de companie pentru a fi înscris în baza de date riscă amenzi între 300 şi 600 de lei.

Regulamentul va intra în vigoare în termen de un an de la adoptare, după realizarea recensământului câinilor din municipiu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Nu arunca facturile și actele vechi înainte să verifici termenele. Unele documente trebuie păstrate toată viața
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT