Starea de alertă a intrat în vigoare. Ce restricţii sunt valabile de azi

Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile din data de 14 noiembrie a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.
Romania TV
14 nov. 2020, 07:54
Starea de alertă a intrat în vigoare. Ce restricţii sunt valabile de azi
Starea de alertă în Monitorul Oficial.

„Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirus SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care le pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata prelungirii sunt pe fond similare cu cele în vigoare”, a declarat Arafat după şedinţa de guvern de joi seară.

El a subliniat că măsurile luate înainte rămân în vigoare, referindu-se, între altele, la măsurile de protecţie sanitară care vor fi luate pe timpul procesului electoral al alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din data de 6 decembrie.

Totodată, prin hotărârea adoptată de Guvern s-a creat baza legală pentru ordinul privind condiţiile de protecţie sanitară în secţiile de vot care vor fi organizate în afara României.

„Pentru alegerile parlamentare vor fi organizate secţii de vot în afara României, în alte ţări, motiv pentru care s-a creat baza pentru emiterea unui ordin pentru stabilirea condiţiilor de protecţie sanitară, un ordin care urmează să fie emis de ministrul afacerilor externe, împreună cu ministrul sănătăţii”, a afirmat acesta.

Hotărârea CNSU poate fi consultată AICI.

Prin aceeaşi HG s-au stabilit şi regulile de organizare a sărbătoririi Zilei Naţionale a României în 1 Decembrie.

Astfel, ceremoniile oficiale dedicate Zilei Naţionale în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti vor fi organizate cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

De asemenea, prin aceeaşi HG s-a stabilit permiterea desfăşurării activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane, precum şi permiterea operatorilor economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu o capacitate mai mare de nouă locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, şi celor din domeniul transportul rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone să desfăşoare activitatea inclusiv în perioada în care este interzisă circulaţia.

O altă măsură prevăzută de actul normativ permite organizarea pieţelor volante în spaţii publice deschise.

Starea de alertă. Ce amenzi rişti dacă nu respecţi noile reguli anti-COVID

Purtarea măştii a devenit obligatorie pentru persoanele care au vârsta peste 5 ani, pe tot teritoriul ţării, indiferent că eşti în interior sau în exterior. Pieţele în spaţii închise, târgurile şi oboarele s-au închis. Marile magazine şi-au schimbat programul de lucru se închid cel mai târziu la ora 21.00. De asemenea, circulația pe timp de noapte a fost restricţionată între orele 23.00 și 5.00. Persoanele care au nevoie să iasă din casă pe timpul nopţii sunt obligate să completeze o declaraţie pe propria răspundere sau să aibă asupra lor o adeverinţă de la angajator. Cine nu respectă regulile riscă amenzi destul de mari.

Persoanele care nu poartă mască sau o poartă necorespunzător, neacoperind nasul şi gura, sau care nu deţin noile declaraţii semnate de angajator în cazul deplasării pe timp de noapte în interes de serviciu, ori a declarației pe propria răspundere, în alte situaţii, pot fi sancţionate cu amendă de la 500 la 2.500 de lei, conform Legii 55/2020.

Amenzi de până la 15.000 pentru petreceri. Conform autorităţilor, pe perioada stării de alertă pentru coronavirus, în România sunt interzise organizarea de petrecere, nunţi, botezuri, aniversări, mitinguri, demonstrații, activităţi culturale sau religioase şi concerte. Nerespectarea deciziilor vă poate aduce o amendă între 3.000 şi 15.000 de lei.

Citeşte şi: LOCKDOWN în România. Ce este interzis în România de luni. Lista completă a RESTRICŢIILOR

 

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Gigi Becali și FCSB, în play-out! „Vina mea e că am cheltuit două milioane cu Politic și Alibec. Ai mei s-au ghiftuit de bani!”. Câți jucători aduce. Exclusiv
Capital.ro
Schimbare la eliberarea permisului de conducere. Regula se aplică în toată România. Verificarea se va face direct la ghișeu
Playtech.ro
Cele mai ieftine city-break-uri în această primăvară. Oraşele din Europa unde poţi ajunge cu bani puţini
Adevarul
Român blocat în Abu Dhabi: „Suntem pe cont propriu, indiferent ce s-ar spune”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Campionul român recunoaște că a avut un trecut dificil: ”Nu îmi e rușine să o spun! Am montat parchet în Italia”
MediaFlux
Casele de Pensii, apel privind recalcularea pensiilor! Instituțiile bat obrazul firmelor care greșesc adeverințele
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj