Român dat în urmărire generală după ce ar fi ucis doi copii în Ecuador

Românul era angajat ca zidar de o familie din Ecuador și a fost lăsat singur în casă cu cei trei copii. Bărbatul, care este recidivist, a omorât doi dintre frații, o fată de 10 ani şi un băiat de 14 ani. La crime ar fi asistat mezinul familie, un băiat de doar 5 ani. 
Iulian Tudor
17 dec. 2019, 09:20
Român dat în urmărire generală după ce ar fi ucis doi copii în Ecuador

Părinții victimelor au plecat joi într-o călătorie la Ibarra, în timp ce copiii au rămas singuri acasă. Când s-au întors, i-au găsit morţi pe doi dintre copii. Cadavrele băiatului în vârstă de 14 ani şi al fetei de 10 ani zăceau într-o baltă de sânge. Poliţia a anunţat că unul dintre cadavre avea lovituri la mână şi la cap, iar celălalt o tăietură adâncă la gât. Potrivit presei locale, cel de-al treilea copil al familie, un băiat în vârstă de 5 ani, ar fi povestit că l-a văzut pe Adrian. S. cum îi ucide fraţii.

În acest moment, Adrian S., în vârstă de 33 de ani, de naționalitate română, pe care familia îl angajaze pentru lucrări de zidărie, este dat în urmărire, fiind considerat principalul suspect. Vineri, acesta nu a mai ajuns la locuinţa familiei pentru a-şi termina lucrările de zidărie, fapt ce a ridicat suspiciuni asupra lui. Presa din Ecuador scrie că românul fusese de curând eliberat din închisoare şi e posibil ca mobilul crimelor să fi fost furtul.

Un judecător a emis un mandat de urmărire generală şi capturare şi dacă va fi prins şi găsit vinovat de cele două crime, românul poate fi condamnat la o pedeapsă maximă de 40 de ani de închisoare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
„Rușii sunt obișnuiți cu propaganda!”. Egor Kornev, ironizat în direct după ce a fost învins de David Popovici în finala la 100 metri liber
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat