Prorectorul „Spiru Haret” a fost arestat preventiv

Magistrații au admis cererea procurorilor DIICOT și l-au arestat preventiv pe prorectorul de la „Spiru Haret”, Eduard Ionescu, iar alte două persoane au fost arestate la domiciliu și 4 au fost plasate sub control judiciar.
Filip Stan
19 dec. 2019, 18:14
Prorectorul

Eduard Ionescu, prorectorul de la „Spiru Haret”, a fost arestat preventiv în dosarul privind obținerea diplomelor în mod fraudulos. Alte două persoane din dosar au fost arestate la domiciliu, iar restul de 4 persoane au fost plasați sub control judiciar.

Miercuri, anchetatorii au făcut 76 de percheziții, ancheta vizând, pe lângă prorector, și trei secretari universitari, un asistent universitar, 30 de studenți, 15 profesori, trei decani și prodecani ai unor facultăți, dar și doi angajați ai universității. De asemenea, procurorii fac cercetări și cu privire la 12 intermediari, care nu au funcții sau legături directe cu universitatea. Este vorba despre părinți, soți sau alte rude ale studenților.

 

Conform unui comunicat al DIICOT, verificările se fac pe raza municipiului București și a județelor Brașov, Bistrița-Năsăud, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Vaslui, Satu Mare, Ialomița, Timișoara, Dâmbovița, Botoșani, Cluj și Mureș.

Dosarul deschis de procurori vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată, luare de mită, dare de mită, complicitate la dare de mită, divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, instigare la însușirea, fără drept, în întregime sau în parte, a operei unui alt autor şi prezentarea ei ca o creație intelectuală proprie, abuz în serviciu, participație improprie la abuz in serviciu, fals intelectual, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.

Grilele cu întrebări/răspunsuri, precum şi lucrările de licență/master ajungeau în posesia prorectorului, care mai departe, contrar legii si atribuțiilor prevăzute de normele aplicabile, în schimbul unor foloase materiale, le furniza persoanelor interesate (studenți/persoane intermediare), în scopul utilizării şi promovării frauduloase a examenelor (de an/sesiune de licență), spun procurorii DIICOT.

STENOGRAME Dosarul Spiru Haret: „Iarna îi taie un porc, treizeci de litri de vin, douăzeci de litri de țuică”

Referatul DIICOT prin care au cerut arestarea preventivă a mai multor cadre didactice de la Universitatea Spiru Haret conține transcriptul unor convorbiri interceptate despre care procurorii susțin că dovedesc existența grupului infracțional care frauda sesiunile de examene, licențe și master, potrivit surselor G4Media.ro. 

O stenogramă a discuției dintre tatăl unui student la Spiru Haret și o terță persoană indică discuții despre cadouri ”în natură” – carne de porc, vin și țuică pentru promovarea examenelor:
„… Iarna îi taie un porc, treizeci de litri de vin, douăzeci… patruzeci de litri de vin, douăzeci de litri de țuică. Pe an, în afară de taxa pe care o plătește mai plătește încă 1500 de euro, bani pe care…….Îs douăzeci de profesori… îs douăzeci de materii… la care ea tre’ să treacă tot timpul. Ce le dai la ăia… pe anual?…………”

Procurorii DIICOT susțin că prorectorul I.E. a fost filat și înregistrat în timp ce primea șpagă bunuri (bagaje, sacoșe și bidoane de 5 L) și plicuri.

Procurorii susțin în referat că fraudarea de către profesori și studenți a examenelor era ”o activitate infracţională continuă” cel puțin din 2012 și până acum atât în facultățile din București, cât și în cele din țară ale Universității Spiru Haret: ”Convorbirile interceptate în cauză au evidenţiat o activitate infracţională continuă şi obişnuită pe linia fraudării sesiunilor de examene, licenţe şi master în cadrul facultăţilor din cadrul Universității Spiru Haret, atât în cadrul departamentelor din Bucureşti, cât şi în cadrul unora dintre facultăţile Spiru Haret din ţară”.

Mai mult, procurorii arată că au existat situații în care ”studenţii nici măcar nu au trecut vreodată pe la cursuri şi nu au participat personal la susţinerea examenelor la materiile şi disciplinele respectivelor facultăţi”.

Cum erau fraudate examenele scrise de licență, potrivit referatului:

– Într-un caz de la Facultatea de Psihologie, procurorii arată că un cadru didactic a scris în locul studentului răspunsurile corecte la un examen de tip grilă.

– Grilele cu răspunsurile la întrebări ajungeau în posesia candidaţilor care le memorau sau le salvau în telefon şi ulterior, în timpul examenului accesau datele de care aveau nevoie, fără a fi împiedicaţi de supraveghetori, ci dimpotrivă fiind aşezaţi în anumite locuri prestabilite pentru a putea acţiona fără probeleme

– Studenţii candidaţi erau direct ajutataţi în timpul examenenului scris de către anumiţi supraveghetori, în completarea răspunsurilor la testul scris de licenţă.

Cum erau fraudate probele orale de la licență: 

Prorectorul era de regulă cel care după obţinerea lucrării de licenţă, o trimitea mai departe studentului prin intermediul poştei electronice, cu foarte puţin timp (doar câteva zile) înainte de susţinerea şi prezentarea efectivă a lucrării, studentul neavând practic posibilitatea nici măcar de a citi şi a-şi însuşi conţinutul lucrării, aceasta nefiind rezultatul efortului de cercetare personal.

Prorectorul se ocupa în majoritatea cazurilor de întocmirea şi copertarea exemplarului original/oficial destinat facultăţii, pe care în perioada imediat premergătoare sesiunii de licenţă, o preda direct/indirect cadrului didactic, respectiv profesorului în a cărui coordonare ar fi trebuit să existe lucrarea studentului în cauză.

Influența era exercitată în continuare de prorector asupra anumitor cadre didactice ale universității, de asemenea, persoane pe care acesta se putea baza de regula în activitățile infracționale obișnuite.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu: „Am ales ordinea și nu haosul. România trebuie să aibă un președinte care are deja o majoritate parlamentară”
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Anca Serea și-a făcut de cap, alături de fiica ei, în club! S-au dezlănţuit în club până-n zori!
Fanatik.ro
George Simion se apropie de scorul înregistrat de Iliescu la alegerile prezidențiale. A reușit să-i depășească pe Băsescu și Iohannis
Capital.ro
Călin Georgescu va conduce România. Oamenii NU e nevoie să-l voteze. Planul lui Simion
Playtech.ro
Rezultate surpriză în județul lui Iohannis. Cine a fost candidatul votat masiv în primul tur la Sibiu
DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Adevarul
Puterea reală a președintelui României: ce spune Constituția
wowbiz.ro
Primul tur al alegerilor prezidențiale se poate contesta la CCR. Informații de ultimă oră
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Cardurile care vor fi interzise. Noile reglementări au fost anunțate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
E oficial! Când începe vacanța de vară a elevilor în 2025 și cât durează, de fapt
Cancan.ro
Județul în care George Simion a luat mai mult de jumătate din voturi. Surpriză! Cine s-a născut aici
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dispare numerarul? UE impune restricții. Ce se va întâmpla cu banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
VIDEO Diana Șoșoacă i-a votat pe Corneliu Zelea Codreanu și Nicolae Ceaușescu la prezidențiale: „Puteți să îmi dați amendă cât vreți”
Românii au început să joace din ce în ce mai mult Baccarat în mediul online
MediaFlux
Vladimir Putin, mesaj despre succesorul său și despre cum vrea să încheie războiul din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
România, campioană la muncă în weekend. Câți români nu au liber sâmbăta și duminica