Deţinut evadat de la Penitenciarul Giurgiu. A fugit cu maşina de pâine

Un deţinut al Penitenciarului Giurgiu a evadat luni la prânz. Poliţiştii l-au găsit pe o stradă din Giurgiu şi în jurul orei 13.20 a fost reîncarcerat.
Alina Costache
16 nov. 2020, 14:51
Deţinut evadat de la Penitenciarul Giurgiu. A fugit cu maşina de pâine
Deţinut evadat de la Penitenciarul Giurgiu.

„Luni, 16.11.2020, în jurul orei 12:50, Penitenciarul Giurgiu a înregistrat evadarea unei persoane private de libertate care desfășura activități lucrative în proximitatea zonei de acces în unitate.

Administrația locului de deținere a sesizat de îndată Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, echipajele mobilizându-se cu rapiditate și profesionalism. Astfel, persoana în cauză a fost identificată și capturată pe raza municipiului Giurgiu, și reîncarcerată la ora 13:20”, a anunţat Mihaela-Cristina ENACHE, purtător de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

După ce s-a constatat lipsa deţinutului, reprezentanţii penitenciarului au anunţat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. Cauzele și împrejurările producerii evenimentului vor fi stabilite de organele judiciare abilitate.

Deţinut evadat de la Penitenciarul Giurgiu. Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus efectuarea unei analize la fața locului, în acest sens, directorii Direcțiilor Inspecție Penitenciară și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar deplasându-se la Penitenciarul Giurgiu.

Citeşte şi: Percheziţii la Penitenciarul Ploieşti. Deţinuţii primeau droguri prin Poştă, impregnate pe hârtie în scrisori

 

ANP a suspendat transferul deţinuţilor şi munca în puncte de lucru exterioare

Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că a dispus o serie de măsuri, având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, responsabilitatea sistemului administraţiei penitenciare de a întreprinde toate măsurile necesare protejării vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate, a personalului angajat şi a terţilor, precum şi ca element de continuitate în conduita preventivă adoptată de la debutul pandemiei de COVID-19.

Astfel, s-a stabilit suspendarea activităţii de transfer a persoanelor private de libertate între locurile de deţinere, cu excepţia situaţiilor impuse de urgenţele medicale, solicitările exprese formulate de organele judiciare, schimbarea regimului de executare (numai dacă în locul de deţinere nu este organizată executarea pedepsei pentru noul regim), precum şi a transferurilor din motive de siguranţă, precum şi a activităţilor lucrative desfăşurate cu deţinuţi la puncte de lucru exterioare.

Alte măsuri se referă la adaptarea scenariilor de funcţionare a unităţilor de învăţământ publice colaboratoare, în funcţie de situaţia epidemiologică identificată pe plan local, astfel încât să se asigure continuitatea activităţii de instruire şcolară în condiţiile legii; utilizarea la capacitate maximă a sistemului de videoconferinţă pentru audierea persoanelor private de libertate, în detrimentul prezentării efective a acestora în faţa instanţelor de judecată; reinstruirea întregului personal cu privire la necesitatea şi obligativitatea promovării unei conduite preventive inclusiv în afara orelor de program; reintroducerea, pentru sectorul operativ, în unităţile penitenciare localizate în zone cu o rată crescută de incidenţă a COVID-19, a programului de lucru secvenţial; suplimentarea permanentă a bazei materiale necesare gestionării riscului epidemiologic (echipamente de protecţie/produse dedicate igienizării şi dezinfecţiei); sistemul dispune, în prezent, de stocuri suficiente de materiale din categoriile menţionate.

„Demersurile indicate vizează, astfel, atât preîntâmpinarea înregistrării unor situaţii similare celor recent comunicate public (cazuri pozitive COVID-19 în rândul persoanelor custodiate), cât şi susţinerea efortului general depus de instituţiile responsabile cu gestionarea actualei crize sanitare. Amintim, totodată, că spaţiile destinate tratării cazurilor uşoare sau medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor private de libertate se menţin operaţionale, Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava asigurând conduita terapeutică necesară, printr-o permanentă colaborare cu structurile Ministerului Sănătăţii”, arată Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT