Imagini noi de la bătaia din Piaţa Constituţiei. 11 bărbaţi sunt arestaţi, 4 sunt cercetaţi sub control judiciar

Poliţia Română a dat publicităţii noi imagini de la bătaia din Piaţa Constituţiei, unde zeci de indivizi s-au răfuit cu bâte şi topoare. Un bărbat de 30 de ani a murit împuşcat în timpul încăierării sângeroase din centrul Capitalei, iar un alt tânăr, de 21 de ani, a fost rănit şi a ajuns la spital. În prezent, 11 bărbaţi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar 4 sub măsura controlului judiciar, a anunţat Poliţia.
Iulian Tudor
24 dec. 2019, 11:19
Imagini noi de la bătaia din Piaţa Constituţiei. 11 bărbaţi sunt arestaţi, 4 sunt cercetaţi sub control judiciar

Pe imaginile șocante se poate vedea cum membrii clanurilor și-au aplicat lovituri în plină stradă, printre mașinile care circulau pe bulevard. Rezultatul încăierării din Piața constituției din 29 septembrie a fost tragic: un bărbat a murit, iar un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit.

„În seara de 29.09.2019, în jurul orei 22.30, Secția 17 Poliţie a fost sesizată prin ”Dispeceratul 112” cu privire la faptul că în Piața Constituției, sector 5 a avut loc o altercație în care au fost implicate mai multe persoane. În urma deplasării la fața locului poliţiştii au constatat că în Piața Constituției se afla un bărbat, căzut la pământ, în stare de inconștiență, identificat ulterior, care prezenta mai multe urme de lovituri în zona capului. La fața locului s-au prezentat și două echipaje medicale SMURD care au acordat îngrijiri medicale victimei și au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 60 de minute, dar la ora 23.45 au constatat decesul acesteia.

De asemenea, la fața locului a fost identificat un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care prezenta urme de sânge în zona capului și care a declarat că a fost bătut de mai mulți indivizi care au fugit în direcții necunoscute”, a anunţat Poliţia Capitalei.

În urma activităților ample desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea și vizionarea a înregistrărilor video pe o distanță de aproximativ 11 km, au fost identificați membrii celor două grupuri. Polițiștii au efectuat inclusiv percheziții domiciliare la locuinţele acestora. Așa se face că în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv toți cei care ai participat la bătaie, bărbați cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Acum, 11 se află în arest, iar 4 sunt plasați sub control judiciar.

„La data de 30.09.2019, la sediul I.N.M.L. Mina Minovici a avut loc necropsia bărbatului decedat. S-a concluzionat că decesul a fost cauzat de o hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism al extremității cefalice, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu un corp dur. Celelalte leziuni constatate, la nivelul spatelui și membrelor, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur”, au mai anunţat poliţiştii.

„În urma cercetărilor efectuate a rezultat că în seara zilei de 29.09.2019, în jurul orei 22.00, în urma unor discuții anterioare dintre doi bărbaţi, în Piața Constituției, sector 5 s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri,având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior. Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declarații persoane vătămate și martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video și procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28.09.2019 cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reprosându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi. Deși inițial ar fi refuzat întâlnirea, în urma insistențelor succesive, bărbatul a acceptat întâlnirea, în Piața Constituției, întâlnire în urma căreia s-a înregistrat conflictul care a condus la decesul bărbatului de 37 de ani. Conflictul și violențele izbucnite, dar și faptul că una dintre persoanele participante la agresiuni rămăsese prăbușită pe asfalt, fără a se mai mișca, au provocat panică în rândul persoanelor aflate în zonă. În urma activităților ample desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea și vizionarea a înregistrărilor video pe o distanță de aproximativ 11 km, au fost identificați membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziție domiciliară la locuinţele acestora. Astfel, în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se mai arată în comunicat.

 

Citeşte şi Poliţişti bătuţi de scandalagii într-un bloc din Capitală: Petrecăreţii, cercetaţi în libertate VIDEO

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
David Popovici, finala de 200 m liber LIVE la CE de natație Paris 2026. La ce oră luptă pentru AUR românul și cum poți vedea la TV
Capital.ro
Cardul de carburant pentru persoanele cu handicap în 2026. Cine primește până la 1.500 de lei și cum se acordă banii
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat