Carantină în Europa. Mai multe state europene au intrat în cel de-al doilea lockdown. Pedepse cu închisoarea pentru cei care-şi părăsesc domiciliul

Carantină în Europa. Autorităţile austriece au decretat, pentru a doua oară în acest an, lockdown naţional. Măsurile restrictive luate în luna octombrie nu au avut rezultatele aşteptate, zilele trecute Viena înregistrând un număr record de cazuri, 9.600 în 24 de ore.
Oana Anghel
17 nov. 2020, 22:38
Carantină în Europa. Mai multe state europene au intrat în cel de-al doilea lockdown. Pedepse cu închisoarea pentru cei care-şi părăsesc domiciliul
Carantină în Europa

Carantină în Europa. Franţa, Germania şi Scoţia au intrat deja în cel de-al doilea lockdown, iar rezultatele sunt vizibile. S-au înregistrat scăderi uriaşe ale numărului de cazuri de infectări. Austria se pregăteşte şi ea să facă pasul către cel de-al doilea lockdown.

Carantină în Europa: Austria declară lockdown până pe 6 decembrie

Carantină Austria, Măsura carantinării a fost luată începând cu data de 17 noiembrie, urmând a fi ridicată pe 6 decembrie, informează Ştirile Pro TV. Şi asta întrucât restricțiile mai puțin severe din octombrie nu au dat rezultate. În această perioadă, austriecii vor putea ieşi din case doar cu motive bine întemeiate.

Carantină în Europa: în Franţa, cazurile la 24 de ore au scăzut cu 50.000

Autorităţile franceze au impus măsura carantinei pentru 14 zile, la capătul cărora cifrele au scăzut semnificativ, de la peste 80 de mii la sub 30 de mii de infectări cu Covid-19 zilnic.

Totuși, situaţia secţiilor de Terapie Intensivă rămâne în continuare gravă. Locurile din ATI sunt ocupate în proporţie de peste 95%.

Doctorul Julien Carvelli din Marsilia este medic pe secţia de Terapie Intensivă. Acesta relatează că, dimineaţa când a intrat în tură, toate cele 16 paturi de la terapie intensivă erau ocupate, iar cinci pacienți erau sedați. Pacienţii aflaţi în comă artificială indusă au nevoie de o oră și cel puțin două cadre medicale care să le asigure igiena şi să-i rotească în paturi.

După prânz, medicul are obligaţia să telefoneze rudelor pacienţilor. Are datoria să încerce să-i liniştească, dar spunându-le în acelaşi timp adevărul. „E un echilibru pe care uneori îl găseşti cu greu”, mărturiseşte medicul.

Dr. Carvelli spune că boala pare mai severă acum. Nu ştie dacă e din cauza faptului că fluxul de pacienţi e mult mai mare sau din cauza faptului că virusul a devenit mai puternic.

Carantină în Europa: în Germania, autorităţile au lansat o campanie video ingenioasă

În Germania, cancelarul Angela Merkel spune că este prea devreme pentru a-şi da seama dacă actuala carantină dă rezultatele scontate. „Limitarea interacțiunilor sociale este rețeta succesului și încă mai avem de lucru la asta”, spune cancelarul german.

Autorităţile germane au avut o idee inedită pentru sporirea impactului recomandărilor. Astfel, guvernul german a lansat o campanie video care elogiază statul pe canapea şi lenea pentru a opri transmiterea virusului. Clipurile sunt concepute cu ingeniozitate, ca niște mesaje din viitor.

Carantină în Europa: Autorităţile din Scoţia îi ameninţă cu închisoarea pe cei care-şi părăsesc zonele de domiciliu

Scoţia impune lockdownul pentru cel puţin trei săptămâni, transmite Mediafax. 11 regiuni ale statului intră, de pe 20 noiembrie, în cel mai sever scenariu. Scenariul 4 presupune închiderea barurilor, restaurantelor, sălilor de sport şi magazinelor care nu sunt esenţiale.

Se interzic vizitele, iar persoanele care locuiesc în case diferite şi vor să se întâlnească o pot face doar în locuri publice şi într-un grup de maximum şase persoane.

Totodată, scoţienii nu-şi vor mai putea părăsi zonele de domiciliu fără motive bine întemeiate, în caz contrar riscând chiar închisoarea.

În pofida tuturor acestor restricţii, şcolile vor rămâne deschise.

Nicola Sturgeon, permierul Scoţiei, speră ca, în acest fel, să se diminueze semnificativ numărul de infectări, astfel ca, de Crăciun, să poată relaxa restricţiile.

DailyBusiness
România are peste 3,5 milioane de elevi și studenți, dar numărul absolvenților scade
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Adi Mutu, încântat de transferul lui Radu Drăgușin la Fiorentina: „O mișcare foarte bună!”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că și-a abandonat rolul de președinte: Este o cavalcadă a încălcărilor de Constituție
Playtech.ro
Șoferii care circulă fără rovinietă riscă amenzi usturătoare. Mulți află abia când primesc plicul acasă
Adevarul
De ce arborii plantați de China în cadrul amplului program de reîmpădurire cresc cu 66% mai repede decât pădurile naturale?
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Sindicaliștii sunt nemulțumiți, după ce Bolojan a anunțat că Legea salarizării ajunge în Parlament: „Tot ce am câștigat ar putea fi anulat”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?