Ministrul Muncii a recunoscut. Ce nu oferă statul părinţilor din România. Veştile nu sună bine deloc

Prima soluţie pentru criza demografică este creşterea infrastructurii de sprijinire a familiei, de genul creşelor şi grădiniţelor apropiate de locurile de muncă, infrastructură care să faciliteze întoarcerea părinţilor în activitatea profesională după ce au copii, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, într-un interviu acordat Agerpres.
Filip Stan
29 dec. 2019, 14:47
Ministrul Muncii a recunoscut. Ce nu oferă statul părinţilor din România. Veştile nu sună bine deloc

„Eu cred că în această privinţă sunt necesare mai multe măsuri, nu numai cele privind facilităţile fiscale, ci în primul rând măsuri care ţin de infrastructura de care în acest moment familiile nu beneficiază ca să îşi dorească să-şi mărească familia, să-şi mărească numărul de copii. Ceea ce cred că lipseşte prioritar României este preocuparea faţă de punerea la dispoziţie a unor condiţii cum ar fi creşe, grădiniţe cât mai aproape de locurile de muncă ale părinţilor, un pachet de măsuri care să-i încurajeze pe aceştia să ia în considerare creşterea familiei, pentru că după ce acest lucru s-ar întâmpla ar exista la îndemână tot ce au nevoie ca să-şi continue activitatea profesională, ca să-şi continue viaţa armonios, fără să aibă vreo constrângere de orice natură”, a afirmat Violeta Alexandru.

Aceasta a subliniat că statul nu oferă părinţilor care doresc să îşi mărească familia nicio perspectivă de viaţă de familie uşoară după ce fac copii.

„Personal cred că ceea ce lipseşte în acest moment este în primul rând această infrastructură, aceste minime condiţii pentru părinţii care şi-ar dori să aibă mai mulţi copii, dar îşi pun problema că nu au cu cine să îi lase în momentul în care revin în activitate, că nu au posibilitatea şi nici o perspectivă pe care statul să le-o ofere că vor reuşi să aibă o viaţă de familie uşoară şi după ce îşi măresc familia. Cred că aici trebuie să lucrăm şi sunt resurse în acest sens şi toată disponibilitatea să vedeţi şi nişte schimbări în perioada următoare”, a adăugat Violeta Alexandru.

Aceasta a arătat că măsurile de sprijinire a familiei fac parte dintr-un pachet legat de activitatea Ministerului Lucrărilor Publice şi Dezvoltării Regionale şi Ministerului Finanţelor.

„Ne preocupă acest lucru (sprijinirea familiei, n.r.), este în fibra doctrinei liberale să sprijinim familia şi să găsim soluţii concrete pentru acest lucru, însă răspunsul la această întrebare depăşeşte posibilităţile de mandat ale Ministerului Muncii şi se referă la un pachet de măsuri care au legătură cu Ministerul Lucrărilor Publice şi Dezvoltării Regionale, au legătură cu responsabilităţile Ministerului Finanţelor”, a încheiat Violeta Alexandru.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT