Scandal sexual cu un secretar de stat din Guvernul Orban. Bărbatul i-ar fi făcut avansuri minorei în mod repetat

Secretarul de stat Cosmin Marcovici, de la Ministerul Culturii, este acuzat de hărţuire sexuală după ce a încercat să sărute o minoră, căreia i-a făcut şi avansuri. Tânăra susţine că faptele au avut loc pe vremea când actualul secretar de stat era director al Operei Naţionale din Iaşi, minora cânta în corul Juniorii Operei din Iaşi.
Romania TV
09 ian. 2020, 14:04
Scandal sexual cu un secretar de stat din Guvernul Orban. Bărbatul i-ar fi făcut avansuri minorei în mod repetat

Povestea agresiunii a fost relatată de către o publicaţie online din Iaşi, care citează o plângere pe care a depus-o victima în luna ianuarie 2018 către conducerea Operei Naţionale Române Iaşi.

„În seara de 31 decembrie 2016, mă aflam la concertul de Anul Nou din faţa Palatului Culturii din Iaşi împreună cu o colegă, unde printre alte formaţii cânta şi formaţia domnului Marcovici, formaţia «Karma». După concert, domnul Marcovici a venit la grupul nostru, s-a îndreptat către mine şi a întins buzele dorind să mă sărute. În acel moment am întins obrazul, ferindu-mi faţa, fiind clară intenţia domnului Marcovici de a mă săruta pe buze. I-am spus că am 17 ani, şi el e mult mai mare, căsătorit şi nu pot da curs unor astfel de propuneri. El a râs şi mi-a spus că mai am un pic şi sunt bătrână, şi că acum sunt numai bună. Am rămas stupefiată, iar după plecarea lui, colega mea mi-a spus că aşa e el, cu foarte multe fetiţe procedează la fel” , apare în sesizarea minorei.

După incidentul din seara de 31 decembrie, tânăra a fost contactată de Marcovici, pe o reţea de socializare certând-o pe victimă „cum de îmi permit să îi întorc LUI obrazul, când vrea să mă sărute”. În acel moment minora i-a răspuns faptul că atitudinea acestuia nu i se pare adecvată şi că „acasă aşa am fost crescută, să nu dau curs unui astfel de comportament.”

„Dumnealui mi-a replicat că mă aşteaptă în biroul managerial, dar a specificat să vin «fără ruj şi fără coadă». Nu am înţeles la ce se referă, dar mi-a spus că «Sigur voi înţelege, căci sunt fată deşteaptă». Apoi a schimbat cursul discuţiei şi m-a întrebat când îi dau o bere.”, se mai arată în sesizarea depusă de către minoră către directorul general al Operei.

La doar o săptămână de la sesizare, pe 29 ianuarie 2018, Marcovici a demisionat din postul de director general adjunct al Operei. Mai multe surse din interiorul instituţiei au susţinut faptul că există o legătură între demisia bărbatului şi scandal.

„Nu am cunoştinţă despre nicio acuzaţie adusă mie. Nu am fost chemat până acum nici la Poliţie şi cu atât mai puţin la Parchet. Nu m-a informat nimeni că aş fi cercetat pentru asemenea acuzaţii. Însă, faptul că au apărut la puţină vreme după ce am fost numit secretar de stat este cât se poate de clar că este o răzbunare din partea cuiva nemulţumit de nominalizarea mea. Referitor la colaborarea cu dna S., nu am nimic de comentat. Nu s-a întâmplat nimic în afara limitelor normale de colaborare.” , este răspunsul actualului secretar de stat.

Cosmin Marcovici, fost director general adjunct al Operei Naţionale Române Iaşi,  a devenit secretar de stat în Ministerul Culturii pe 12 decembrie 2019.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Ce face Mitică Dragomir, în fiecare lună, cu pensia de 5000 de euro. ”Vine poștărița și-mi aduce banii cash”
Capital.ro
Pensie 2026. Casa de Pensii poate cere înapoi banii în aceste cazuri. Ce trebuie să știe toți pensionarii
Playtech.ro
Cele mai periculoase plaje din Grecia din cauza curenților. Ce trebuie să știe turiștii înainte să intre în apă
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Horoscop 17 iulie. O zodie dă lovitura în carieră, iar alta primește o veste care îi poate schimba complet planurile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România