ŞOC uriaş în Liga 1. Cel mai bogat român este gata să cumpere DINAMO

Ion Ţiriac este dispus să preia controlul la Dinamo, a anunţat Cornel Dinu.
Filip Stan
20 ian. 2020, 14:00
ŞOC uriaş în Liga 1. Cel mai bogat român este gata să cumpere DINAMO

Ion Ţiriac are o avere evaluată la aproape 2 miliarde de euro şi a mai fost aproape de a prelua gruparea din „Groapă”.

Se vinde Dinamo! Asta da afacere: cine sunt şeicii miliardari care vor să dea lovitura în Liga 1

„În anii 2000, când a văzut ce se întâmplă, a fost dispus să vină, dar să conducă el. Tiriac este cel care conduce! Eu am convingerea asta. Am discutat din nou cu nea Ion şi mi-a dat de înţeles că îl doare situaţia de la Dinamo şi că ar fi dispus să se implice, într-o formă serioasă de conducere, într-o formă corectă de management. Convingerea mea e că şi acum se poate conta pe Ţiriac şi pe alţii pe ceea ce înseamnă o sponsorizare. În momentul în care se face o organizare clară. Nu cum a făcut acum. Abia a scos capul, îl dăm pe Nedelcearu şi aşa mai departe”, a declarat Cornel Dinu.

Recent, a apărut informaţia că Tahnoon Nimer, preşedintele Abu Dhabi Business Development, vrea să cumpere Dinamo. Ionuţ Negoiţă a fost înştiinţat printr-o scrisoare oficială de către Grupul Abu Dhabi Business Development, iar acum preşedintele Tahnoon Nimer a susţinut că analizează contractul în urma căruia clubul Dinamo ar putea fi vândut.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat