PSD vrea introducerea salariului minim european

PSD a anunţat că susţine introducerea unui salariu minim european, informează new.ro. Acesta ar reprezenta 60% din salariul mediu al fiecărui stat membru. ”Îi vom forţa să majoreze salariul minim la un nivel decent”, a transmis marţi, PSD. De asemenea, partidul social democrat aminteşte că prima măsură a Guvernului Orban a fost să taie din majorarea salariului minim.
Romania TV
21 ian. 2020, 15:46
PSD vrea introducerea salariului minim european

”Prima măsură a Guvernului Orban a fost să taie din majorarea salariului minim, proiect lăsat de #PSD pe masa Guvernului. Au zis că vor corela acest salariu cu anumiţi indicatori economici. Au uitat însă formula”, a transmis, marţi, PSD. Social-democraţii au anunţat de altfel că susţin introducerea unui salariu minim european.

”Îi vom forţa să majoreze salariul minim la un nivel decent prin mecanismele europene. PSD susţine introducerea unui salariu minim european reprezentând 60% din salariul mediu al fiecărui stat membru”, a mai transmis PSD.

A fost lansată, sâmbătă, o petiţie publică, prin care se susţine implementarea unui salariu minim la nivel european care să fie egal cu 60 la sută din salariul mediu al fiecărei ţări membre. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a fost primul care a semnat petiţia.

Comisia Europeană a lansat prima etapă a consultării cu partenerii sociali, cu privire la introducerea unui salariu minim garantat la nivelul întregii Uniuni Europene.

Citeşte şi: România şi alte ţări au sesizat Comisia Europeană privind salariul minim din Germania

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT