O nouă licitaţie câştigată: Umbrărescu va construi un tronson de 8,7 km din autostrada Transilvania

Asocierea firmelor Spedition UMB-Tehnostrade, deţinute de Dorinel Umbrărescu, a câştigat licitaţia pentru construirea unui tronson de 8,7 kilometri între Gilău şi Mihăieşti al Autostrăzii Transilvania, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Romania TV
26 oct. 2012, 11:27
O nouă licitaţie câştigată: Umbrărescu va construi un tronson de 8,7 km din autostrada Transilvania

Astfel, proiectarea şi construcţia Autostrăzii Transilvania, sector 3A, Cluj Vest (Gilău) – Mihăieşti, tronsonul 3A1, cu o lungime de 8,7 kilometri, vor fi executate de asocierea Spedition UMB- Tehnostrade. Valoarea ofertei câştigătoare este de 258,2 milioane de lei, fără TVA (57 milioane de euro), iar durata contractului este de 6 ani, din care 6 luni perioada de proiectare, un an şi jumătate execuţia şi 4 ani de perioada de garanţie.

Contractul va fi semnat după finalizarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii. La licitaţia pentru construirea acestui tronson au participat patru companii (Consorzio Stabile Alveare, Tirrena Scavi, Collini Lavori şi FCC Construccion) şi nouă consorţii (Selina SRL – Doprastav as – Sodi Constructii SRL, OHL ZS – Tel Drum, Pa&Co International – Hochtief Solution, Lena Engenharia e Construcoes – Apolodor Grup Construct – Via Design SRL – Arcadis Eurometudes, Copisa Constructora Pirenaica – Consinit SRL – Eurocerad International SRL, Azvi – Delta ACM 93, Porr Bau GmbH – Hidroconstrucţia – Studio Corona SRL, Spedition UMB – Tehnostrade şi Strabag SRL – Straco Grup SRL – Consitrans SRL – Drum Proiect SRL.

Guvernul a eşuat şi în acest an, al doilea consecutiv, în tentativa de a inaugura măcar un tronson din Autostrada Transilvania pe lângă cei doar 10 kilometri din 2010, o autostradă care trebuia executată în opt ani, dar care nici după aproape zece ani de la avizare nu are dată certă de finalizare.

Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu compania americană Becthel care trebuia executat până cel târziu în 2012. Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent nu au fost executaţi decât 52 kilometri.

Pentru acest tronson de doar 52 kilometri construiţi într-un interval de şapte ani, statul a cheltuit până în prezent 5,6 miliarde lei, reprezentând mai mult de jumătate din totalul fondurilor care ar fi trebuit alocate pentru întregul proiect. Ultima inaugurare a fost organizată la sfârşitul anului 2010 şi a vizat o porţiune de doar 10 kilometri din tronsonul Câmpia Turzii-Gilău, totalul lucrării executate reprezentând puţin peste 10% din traseul total.

Guvernul a decis recent să eşaloneze datoriile CNADNR faţă de constructorii de drumuri, de 1,3 miliarde lei în total, pentru acest an fiind disponibilă suma de 200 milioane lei.

Firma Spedition UMB a participat, printre altele, la construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, a reabilitat o serie de şosele şi lucrează la construcţia autostrăzii Timişoara-Lugoj. Tehnostrade a executat, alături de UMB, primul tronson al autostrăzii Timişoara Lugoj, şi a reabilitat o serie de drumuri în ţară.

Primul tronson al Autostrăzii Timişoara-Lugoj, în lungime de 9,5 kilometri, a fost deschis circulaţiei, marţi. România are în prezent puţin peste 300 de kilometri de autostradă.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Dacă am executare silită, pot achiziţiona o locuinţă? Ce spune legea
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai