Udrea se oferă să-l consilieze pe actualul ministru al Dezvoltării şi Turismului

Elena Udrea scrie, vineri, pe blog, că este dispusă să îi dea sfaturi actualului ministru al Dezvoltării şi Turismului, Eduard Hellvig, privind absorbţia fondurilor europene, arătând că România ar trebui, de exemplu, să investească în pârtii, telegondole şi în modernizarea şi extinderea staţiunilor montane.
Romania TV
26 oct. 2012, 12:19
Udrea se oferă să-l consilieze pe actualul ministru al Dezvoltării şi Turismului

„Ceea ce refuză să înţeleagă USL este faptul că un ministru cu viziune ar trebui să ştie că pentru a avea un nivel de trai decent, pensii şi salarii decente este nevoie de investiţii. Investiţiile în infrastructură, în agricultură, în turism nu sunt un moft al guvernelor de dreapta, ci creează nu doar locuri de muncă, dar şi colectări la bugetul de stat. De exemplu, România este o ţară care şi-ar permite să scoată bani frumoşi de pe seama turismului montan, pentru că avem Carpaţii. Dacă vrem să ne folosim potenţialul, dacă vrem ca românii şi nu numai, să îşi petreacă vacanţele de iarnă făcând schi în România şi nu în Austria sau mai nou la vecinii bulgari, atunci trebuie să investim în pârtii, telegondole, modernizarea şi extinderea staţiunilor montane. Sunt dispusă oricând să dau sfaturi actualului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Am fost ministrul care a înregistrat cea mai mare absorbţie a fondurilor europene şi, dacă e să vorbim strict despre turism, în 2011, încasările din acest domeniu au crescut cu peste 17%”, a scris Elena Udrea pe blog.

Ea a arătat, în postarea intitulată „Guvernarea USL tinde spre zero”, că România începe să achite nota de plată a „dezastruoasei guvernări” USL, după ce puterea a fost prea ocupată cu suspendarea preşedintelui şi că absorbţia fondurilor europene tinde spre zero.

Elena Udrea a menţionat faptul că Uniunea Europeană a presuspendat trei programe operaţionale pentru România: Transporturi, Creşterea Competivităţii Economice şi Programul Operaţional Regional, la care se adaugă presuspendarea programului POSDRU. „Tot ce aveau de făcut era să ducă la bun sfârşit implementarea soluţiilor stabilite de Guvernul Boc şi Comisia Europeană în toamna anului trecut pentru corectarea sistemului de management al fondurilor europene. Dar ei, nici aici nu au făcut nimic. În plus, dacă vă amintiţi, rata de absorbţie a fondurilor UE a fost de doar 0,01% în septembrie, iar în august a fost de 0,02%”, a mai arătat Udrea.

Potrivit Elenei Udrea, „proiectele de investiţii au fost uitate complet de actuala guvernare” şi că bilanţul USL după lunile petrecute la guvernare „tinde spre zero, ca şi absorbţia fondurilor europene”.

„Nu vreau să fiu critică la adresa actualei guvernări USL şi atât. Mi-ar plăcea doar ca actualii guvernanţi să înţeleagă odată că interesul românilor trebuie să treacă înaintea intereselor politice. Mai ales acum, în timpul campaniei electorale, când tentaţiile sunt mari. Pentru neregulile din cadrul programelor pe fonduri europene ale UE şi amânarea la infinit a aderării României la Schengen nu plătim doar noi, dar impactul negativ se va resimţi şi asupra generaţiilor viitoare”, a încheiat Elena Udrea.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj FANATIK / Inscop
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Dacă am executare silită, pot achiziţiona o locuinţă? Ce spune legea
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai