Furtună violentă în Brazilia: cel puţin 44 de morţi

O furtună violentă, însoţită de căderi record de precipitaţii sub formă de ploaie, s-a înregistrat începând de joi asupra zonei de sud-est a Braziliei, informează AFP. S-au înregistrat 44 de morţi, au informat duminică autorităţile locale.
Romania TV
27 ian. 2020, 07:31
Furtună violentă în Brazilia: cel puţin 44 de morţi

În urma intemperiilor excepţionale, 19 persoane sunt în continuare date dispărute – faţă de 25 anunţate anterior – iar 12 au fost rănite şi aproape 17.000 sunt sinistrate în cele 58 de municipalităţi ale statului Minas Gerais.

Decesele s-au produs în urma alunecărilor de teren sau a prăbuşirii locuinţelor provocate de inundaţiile şi precipitaţiile fără precedent, care au afectat începând de joi acest stat.

Institutul naţional de meteorologie a indicat că au fost înregistrate cantităţi de precipitaţii care nu au mai fost consemnate niciodată în cei 110 ani de măsurători.

Intensitatea ploilor a scăzut, începând de duminică.

Preşedintele Jair Bolsonaro a dat asigurări că guvernul său face ”tot ce este posibil”, deşi ”zona afectată este vastă” şi este ”dificil ca toată lumea să fie salvată”.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Gustavo Canuto şi guvernatorul statului Minas Gerais, Romeu Zema, au survolat zona afectată şi au anunţat acordarea unui ajutor imediat în valoare de 90 de milioane de reali (aproximativ 22 de milioane de dolari), notează AFP.

În absenţa politicilor pe termen lung de reducere a riscurilor, ”vom continua să asistăm la aceste lucruri încă o dată”, a avertizat Zema.

Autorităţile au prelungit până vineri alerta pentru posibile noi alunecări de teren în zona Belo Horizonte. De asemenea, au sfătuit persoanele strămutate să nu revină deocamdată în locuinţele afectate.

Imaginile transmise de posturile de televiziune locale prezintă scurgeri de noroi, case acoperite de mâl, copaci smulşi din rădăcini şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi, râuri revărsate şi cartiere întregi inundate de această furtună, care a afectat şi statele învecinate Rio de Janeiro şi Espirito Santo.

Aversele puternice care au căzut în Rio de Janeiro au antrenat creşterea a trei cursuri de apă care au inundat şapte localităţi din nordul şi nord-estul statului. Nu au fost semnalate decese sau persoane rănite în acest stat.

Circulaţia pe mai multe drumuri a fost întreruptă din cauza apelor şi zeci de poduri s-au prăbuşit. Potrivit site-ului de informaţii G1, un dig a cedat în Monjolos, o zonă rurală din Minas Gerais, provocând revărsarea unui curs de apă care a afectat mai multe locuinţe, fără a exista însă victime.

Aceste intemperii coincid cu împlinirea unui an de la prăbuşirea unui dig minier situat în Brumadinho, în statul Minas Gerais, care a cauzat un uriaş torent de nămol şi deşeuri – cu un volum de 13 milioane de metri cubi -, care a distrus totul în calea sa. Acea tragedie, produsă pe 25 ianuarie 2019, a făcut 211 morţi şi 95 de dispăruţi.

În urmă cu o săptămână, şase persoane au murit în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren provocate de ploi diluviene în statul Espirito Santo, din sud-estul Braziliei.

Citeşte şi: Spania, în alertă, furtuna Gloria a făcut prăpăd: Trei morţi şi şcoli închise, drumuri blocate, pene de curent

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
”Mi s-a spus că aș mai avea 2-3 ani de trăit”. Mărturii cutremurătoare ale unei campioane europene care a aflat că are cancer la doar 33 de ani
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Tot ce trebuie să știe românii de la 1 iulie 2026 despre salariul minim, amenzi si regulile pentru asigurarea medicală. Tabel explicativ
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?