PLUS vrea schimbarea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente

PLUS cere Parlamentului schimbarea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, după ce acesta a discutat cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, despre o colaborare între autorităţile specializate în organizarea proceselor electorale din cele două ţări, informează Agerpres.
Romania TV
30 ian. 2020, 13:30
PLUS vrea schimbarea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente

„PLUS cere Parlamentului României schimbarea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. Acesta consideră oportun să negocieze un parteneriat cu Rusia în domeniul electoral. Aceeaşi ţară care este considerată, în rezoluţii repetate ale Parlamentului European, ca fiind responsabilă pentru amestec în procesele electorale europene, specialistă în atacuri hibride împotriva democraţiilor noastre”, se arată într-un comunicat al PLUS.

Preşedintele executiv al formaţiunii, Dragoş Tudorache, a precizat că societatea românească are nevoie de garanţia independenţei celor care gestionează procesul electoral şi că preşedintele AEP „nu mai poate furniza o astfel de garanţie”.

„PNL şi partidele parlamentare nu trebuie să ezite în a discuta situaţia şi a-l schimba din funcţie de urgenţă dacă nu găseşte argumente care să dea încredere în echidistanţa sa politică şi adecvarea sa pentru postul ocupat. Să nu uităm că se află acolo plantat de regimul Dragnea şi se dovedeşte încă o dată ce fel de oameni şi ce politici vizau cei pe care conducerea PSD i-a numit în diverse funcţii extrem de importante pentru bunul mers al României. Alegerile din acest an sunt de o maximă importanţă pentru România şi pentru cetăţenii săi. Nu putem să le riscăm pe mâna unor oameni cu simpatii proruse vădite. România este o ţară democratică, membră a Uniunii Europene. Rusia nu are ce să ne înveţe pe noi despre alegeri”, a declarat Tudorache.

Conform unui comunicat postat pe site-ul AEP pe 24 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a primit vizita ambasadorului Rusiei în România, Valery Kuzmin.

„Principala temă abordată în cadrul discuţiilor a vizat perspectiva dezvoltării unei relaţii de colaborare între autorităţile administrative autonome specializate în materia organizării proceselor electorale din cele două ţări, în vederea realizării schimbului de experienţă şi de bune practici”, preciza sursa citată.

Citeşte şi: AEP: Numărul cetăţenilor cu drept de vot a scăzut

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Cum a trăit Mihai Bobonete primul meci ca acționar al Universității Craiova. Pur și simplu transfigurat de emoții! Era de nerecunoscut după golul finlandezilor. Foto exclusiv
Capital.ro
Dieta lui David Popovici ascunde un detaliu surprinzător. Ce aliment a eliminat complet
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Lovitură pentru Putin! Ucraina i-a afectat grav locuința de la Marea Neagră
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat