„Cadou” de Ziua Naţională de la Comisia Europeană. România a primit o tranşă de trei miliarde de euro

Comisia Europeană a plătit marţi a treia tranşă, în valoare de 8,5 miliarde de euro, din împrumutul acordat în cadrul instrumentului SURE, către cinci state membre, se arată într-un comunicat al Executivul comunitar.
Daniel Spătaru
01 dec. 2020, 15:06

Astfel, România a primit marţi, de Ziua Naţională, trei miliarde de euro, Belgia – două miliarde de euro, Ungaria – 200 de milioane de euro, Portugalia – trei miliarde de euro iar Slovacia – 300 de milioane de euro, după cum a transmis Comisia Europeană.

Acest sprijin, venit pentru România chiar de Ziua Naţională, sub formă de împrumuturi acordate în condiţii avantajoase, le va permite beneficiarelor să facă faţă creşterilor bruşte ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menţinerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar menţionat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanţarea sistemelor naţionale de şomaj tehnic şi a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 şi destinate inclusiv lucrătorilor independenţi.

Cu sprijinul financiar acordat marţi, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde de euro în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul lunii noiembrie. Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, Belgia va primi 7,8 miliarde de euro, Ungaria – 504 milioane de euro, Portugalia – 5,9 miliarde de euro, România – 4,1 miliarde de euro, iar Slovacia – 631 milioane de euro.

Sprijinul financiar acordat marţi este o consecinţă a celei de a treia emisiuni de obligaţiuni cu impact social în cadrul instrumentului UE SURE, care a fost supralicitată de peste 13 ori mai mult. Acest lucru s-a reflectat în preţuri avantajoase, ceea ce înseamnă că statele membre vor primi sub formă de împrumuturi mai mult decât vor trebui să ramburseze.

Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde de euro tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde de euro pentru 18 state membre. Viitoarele tranşe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligaţiuni.

Citeşte şi Monedele care vor dispărea de pe piața europeană. Motivul pentru care Uniunea Europeană a luat decizia să le retragă

Prioritatea noastră este de a salva atât vieţi omeneşti, cât şi mijloacele de subzistenţă ale acestora. UE mobilizează 100 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi acordate ţărilor din UE pentru a finanţa sistemele de şomaj tehnic. Le vom oferi astfel sprijin întreprinderilor , ajutându-le să îşi menţină angajaţii. Marţi, alte cinci state membre primesc finanţare prin SURE, 15 state membre beneficiind deja de o astfel de finanţare. În curând şi mai multe state vor putea beneficia de această oportunitate„, a declarat preşedintele CE, Ursula von der Leyen.

La rândul său, Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a afirmat: „După cea de a treia emisiune a obligaţiunilor cu impact social SURE săptămâna trecută, care s-a bucurat de un mare succes, distribuim astăzi încă 8,5 miliarde de euro pentru a ajuta lucrătorii şi întreprinderile din cinci state membre. Impactul social al crizei COVID-VID ar fi fost cu mult mai grav în absenţa unor plase de siguranţă puternice ale ţărilor europene, în special a programelor de şomaj tehnic. Sunt mândru că, prin SURE, Comisia Europeană sprijină în mod activ aceste sisteme şi măsuri similare pentru lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă, ajutând milioane de cetăţeni să depăşească această perioadă dificilă”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Prima plecare de la U Craiova, după 1-5 cu Dinamo! Oltenii îi caută înlocuitor. Exclusiv
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
Cele mai populare prenume din România. Numele care se află în top de zeci de ani
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România