Proiect de lege. Românii din diaspora ar putea vota timp de trei zile pentru alegerile parlamentare

Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, împreună cu senatorii partidului Alina Gorghiu şi Daniel Fenechiu au depus vineri, 31 ianuarie, un proiect de lege pentru ca votul la alegerile parlamentare să se deruleze trei zile, în diaspora.
Romania TV
31 ian. 2020, 15:04
Proiect de lege. Românii din diaspora ar putea vota timp de trei zile pentru alegerile parlamentare

”Împreună cu senatorii Alina Gorghiu şi Daniel Fenechiu, am depus un proiect de lege, prin care stabilim trei zile pentru vot, la alegerile parlamentare, pentru romanii din Diaspora! Ca la preşedinte! Românii nu mai trebuie să stea la cozi ca să voteze!”, a anunţat, vineri, Florin Roman.

Proiectul de lege a fost depus cu scopul de a evita incidentele grave petrecute la alegerile din ultimii ani, iar alegerile parlamentare din anul 2020 să se poată desfăşura în condiţii bune.

”În vederea evitării incidentelor grave petrecute la votul în diaspora la alegerile prezidenţiale din anul 2014, alegerile parlamentare din 2016 precum şi alegerile europarlamentare din 2019, când unui număr foarte mare de cetăţeni români din diaspora li s-a refuzat exercitarea dreptului de vot pe considerente de organizare şi lacune ale legii, având în vedere specificul organizării şi desfăşurării alegerilor în secţiile de votare din afara României, propunem extinderea masurilor legislative pentru buna organizare a alegerilor în diaspora luate la alegerile pentru Preşedintele României în anul 2019 şi la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, astfel încât alegerile parlamentare din anul 2020 să se poată desfăşura în bune condiţii, cu respectarea dreptului fundamental de a alege şi pentru cetăţenii români din diaspora”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Parlamentarii liberali propun ca, în străinătate, alegerile să se desfăşoare şi în avans, pe parcursul a trei zile, vineri şi sâmbăta imediat anterioare zilei votării precum şi tradiţionala duminică a votului. Liberalii propun păstrarea programului de vot de la alegerile prezidenţiale, respectiv vineri  – 12.00 – 21.00, sâmbăta şi duminică, între ora 07.00 şi ora 21.00 ora locală.

”Propunem, de asemenea ca, pentru evitarea oricăror suspiciuni legate de gestionarea materialelor votării şi a voturilor exprimate, între cele trei zile de votare să se instituie o procedură de sigilare a urnelor precum şi a accesului în localul de vot şi consemnare în procese verbale a numărului de buletine de vot folosite respectiv ramase de folosit. Propunem ca, în străinătate, unde timpul de procesare a unui alegător este mult mai mare decât este în ţară, deoarece în majoritatea covârşitoare cetăţenii din diaspora votează pe liste electorale suplimentare, acestea să fie generate electronic, iar cetăţenii să semneze direct pe un dispozitiv electronic (tabletă). Precizăm că soluţia tehnică a fost utilizată cu succes la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, când listele electorale suplimentare din diaspora au fost generate electronic automat la scanarea actului de identitate prin aplicaţia SIMPV, alegătorul semnând direct pe dispozitivul electronic (tabletă)”, se mai arată în expunerea de motive.

Liberalii cer, de asemenea, dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Mircea Bravo reacționează după scandalul cu FCSB, Gigi Becali și CSA Steaua: „Sper să nu ne luăm bătaie în București!”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 14 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Când este mai avantajos să retragi banii din Pilonul II. Unii români îi lasă în cont și după pensionare
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Tradiții de Sfânta Parascheva. Ce e interzis să faci în ziua de 14 octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT