Ku Klux Klanul din Ditrău l-a şocat până şi pe Marko Bela: „Am picat testul”

Marko Bela spune că întreaga comunitate maghiară este responsabilă pentru că a ajuns să primească lecții de toleranță de la televiziunile de știri românești, în mod justificat. 
Romania TV
02 feb. 2020, 11:32
Ku Klux Klanul din Ditrău l-a şocat până şi pe Marko Bela:

Într-o opinie publicată în Transindex, Marko Bela acuză faptul că cei care nu sunt de acord cu astfel de ”campanii de ură” nu au luat atitudine sau au avut reacții întârziate.

”Se pare că totuși, încet, încet vocile raționale câștigă teren în acest caz al brutarilor din Ditrău. Dar să așteptăm finalul! Sunt sigur însă, că dacă pozițiile U.D.M.R. și ale bisericii romano-catolice ar fi apărut ceva mai repede, nu trebuia să asistăm, la inconfundabila satisfacție prin care să ni se dea lecții de toleranță la televiziunile de știri românești. Permiteți-mi să adaug: de această dată, din păcate, justificat.

Deoarece tocmai am picat testul. Formulez la plural, persoana întâi, pentru că este adevărat că, majoritatea dintre noi nu suntem de acord cu astfel de campanii de ură, dar totuși suntem cu toții responsabili. Suntem responsabili atunci când în Ardeal nu este nicăieri în zare un imigrant rătăcit, dar permitem ca opinia publică să fie timorată zi și noapte cu acest subiect, în primul din Ungaria, și nu încercăm să convingem propria noastră comunitate, că totul este doar un SF politic”, a scris Bela, potrivit HotNews.ro.

Marko Bela a mai spus că „suntem responsabili, pentru că cerem toleranță pentru noi dar îngăduim intoleranța comunității noastre”.

„Tăcem, pentru că ne este frică de pierderea popularității. Ne este frică că după câte un astfel de articol, cum este și al meu de acum, vom fi puși la punct , prin comentarii într-un limbaj incalificabil. Dacă nu-i musai, nu spunem nimic. Parcă nu am fi acolo unde suntem, pentru a avea curaj de a ne exprima părerea: politicieni, preoți, profesori, intelectuali, cu toții.

Acum nu voi diseca speța de la Ditrău, nu vreau să vă aduc aminte despre secuii din București, nici despre cei plecați cândva în America, pentru că s-a spus tot ce trebuia spus despre acest subiect. Dar: numai atunci avem temeiul moral să ne exprimăm, dacă ne asumăm, repet, că într-un fel sau altul, suntem responsabili. În jurul meu, în ultimele zile, secuii, biserica și U.D.M.R. au fost certați suficient de mult pentru ce s-a întâmplat. Recunosc, i-am certat și eu, dar în același timp nici mie nu mi-a picat bine, pentru că și eu sunt secui, încă sunt U.D.M.R-ist, și în același timp respect și cultele. Apoi în sfârșit a apărut poziția U.D.M.R.”, a mai scris Bela. 

Citeşte şi: Şedinţă la Ditrău: „Muncitorii din Nepal ar putea aduce coronavirusul”

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a deschis un dosar penal, în cazul Ditrău, pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, după ce miercuri aproximativ 200 de localnici s-au adunat în faţa primăriei, nemulţumiţi că o fabrică de pâine din localitate a angajat doi muncitori din Sri Lanka, oamenii susţinând că le este teamă ca la ei în comună să nu vină migranţi, care să le „impună cultura lor” şi să le pună în pericol siguranţa.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Adevărul despre plecarea lui Ștefan Baiaram de la Universitatea Craiova. Anunțul lui Mihai Rotaru
Capital.ro
Decizie la ÎCCJ privind vârsta de pensionare și serviciul militar. Ce trebuie să știe românii care au făcut armata
Playtech.ro
Cât câştigă o menajeră în Bucureşti. Salariul poate depăşi 10.000 de lei în anumite condiţii, în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din județul Alba a sfârșit strivită de un autoturism care s-a răsturnat. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se modifică totul privind vechimea la pensie. Se plătește mai mult de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi