Şoferii care au încălcat normele rutiere ar putea să-şi recupereze mai repede permisele de conducere

O ordonanță de Guvern, aflată în dezbatere publică, aduce o veste bună pentru șoferii care au rămas fără permise de conducere, ca urmare a unor încălcări ale unor norme rutiere.
Romania TV
02 feb. 2020, 12:12
Şoferii care au încălcat normele rutiere ar putea să-şi recupereze mai repede permisele de conducere

Ordonanța 195/2002, privind circulația pe drumurile publice va fi modificată, în bine, pentru șoferii cărora le este suspendat dreptul de a conduce.

„Îndeplinirea condițiilor pentru reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzute de art. 104 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se analizează de către șeful serviciului poliției rutiere la nivelul căreia s-a hotărât cu privire la perioada de suspendare a dreptului de a conduce a cărei reducere se cere”, se arată în modificarea propusă de Guvern.

Asta înseamnă că șeful serviciului poliției rutiere va putea decide perioada suspendării permisului.

De asemenea, dacă șeful Poliției Rutiere va găsi întemeiată contestația depusă de șoferul în cauză, se va putea dispune restituirea permisului de conducere fără a nicio perioadă de suspendare.

„Reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce sau refuzul de a reduce această perioadă, se dispune în scris de către șeful serviciului poliției rutiere prevăzut la alin. (1) sau, după caz, de către șeful poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române prevăzut la alin. (2) și se comunică titularului permisului de conducere în cel mult 5 zile de la data înregistrării cererii, inclusiv”, se mai arată în modificările Guvernului.

Ministerul Afacerilor Interne a propus reducerea perioadei de suspendare a permiselor auto, dar și alte modificări legate de conținutul procesului verbal de constatare a contravenției și alte aspecte.

Prin noile reglementări a fost păstrată prevederea prin care, la un număr de 15 puncte de penalizare se reține permisul de conducere, modificarea adusă fiind că șoferul vinovat trebuie să predea permisul în cinci zile.

„La cumulul a cel puțin 15 puncte de penalizare, serviciul poliției rutiere din județul care are în evidență conducătorul de autovehicul comunică acestuia, în scris, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții, hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, precum și obligația de a se prezenta la sediul serviciului, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere”.

Citește și: COD RUTIER 2020: Peste 500 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT