Război declarat între medicii din prima linie şi spitalele non COVID: Ce facem cu pacienţii neinfectaţi? Îi omorâm?

Medicii din prima linie ameninţă cu demisia dacă nu vor fi ajutaţi de colegii care lurează în spitalele non CPVOD. Aceşia au lansat chiar o petiţie în mediul online. Acuzaţii spun însă că în unităţile lor sanitare nu se pot face circuite sigure. "Sunt pretexte", spun cei implicaţi.

02 dec. 2020, 12:27
Război declarat între medicii din prima linie şi spitalele non COVID: Ce facem cu pacienţii neinfectaţi? Îi omorâm?

Război declarat între medicii din prima linie şi spitalele non COVID. Medicii din prima linie spun ţara noastră este singuraunde spitalele au fost împărţite în Covid şi non Covid şi cer ca toate unităţile sanitare să se reorganizeze şi să se implice în lupta pe care ei o poartă de aproape 10 luni.

Război declarat între medicii din prima linie şi spitalele non COVID: Cei care vin la noi cu alte probleme. Noi vrem să ajutăm.

Război declarat între medicii din prima linie şi spitalele non COVID:

„Nu există circuite, nu avem cum să punem în aplicare recomandarea ministerului Sănătăţii. Nu puteam crea circuite sigure. Sunt spitale cu o singură intrare, ar însemna să ducem pacienţii cu Covid pe acelaşi traseu pe care merg şi pacienţii neinfectaţi. Cei care vin la noi cu alte probleme. Noi vrem să ajutăm. Dar, nu putem în condiţiile astea. Ce facem cu pacienţii neinfectaţi? Îi omorâm? Trebuie să se găsească alte soluţii”, au declarat mai mulţi medici care-şi desfăşoară activitatea în spitale non-Covid, dar care au dorit să rămână sub protecţia anonimatului, potrivit Adevărul.ro.

Ce spun medicii din prima linie: Vin cu pretexte

„Având în vedere că numărul de paturi din spitalele Covid şi suport Covid deveniseră deja insuficiente pt pacienţii infectaţi cu Sars Cov 2, ministrul Sănătăţii a afirmat că şi celelalte spitale trebuie să se pregătească pentru a trata pacienţi Covid. Mai mult, spitalele non Covid au primit o adresă de la DSP Bucureşti (din 14.10.2020, nr 27747) potrivit căreia fiecare spital trebuia să se reorganizeze astfel încât să poată trata ŞI pacienţi Covid 19, pentru că situaţia epidemiologică nu mai permite tratarea acestora numai în spitale de fază 1, de fază 2 şi în spitalele „suport Covid”.

RECOMANDAREA ministrului sănătăţii era ca şi spitalele de fază 3, spitalele judeţene şi cele municipale să pregătească o rezervă de 10% din paturile ATI şi 15% din celelalte paturi special pentru îngrijirea pacientilor infectaţi cu SarsCov2. Personalul medical din spitalele de fază 1, fază 2 şi din spitalele suport Covid, constată cu uimire că nici recomandările ministrului Sănătăţii şi nici cele din adresa DSP, nu au fost respectate, chiar dacă de la mijlocul lunii octombrie numărul de infectări a crescut constant, ceea ce a dus la o presiune de neimaginat pe aceleaşi spitale şi pe acelaşi personal medical care tratează de 9 luni numai pacienţi Covid, ceea ce constituie o reală DISCRIMINARE.

Au existat excepţii punctuale si acestea numai la intervenţia personală a primului ministru sau a preşedintelui României, dar nu s-a reuşit decât creşterea capacităţii de a trata cazuri severe de TI cu doar câteva zeci de paturi. Personalul care este implicat în tratarea pacientilor cu Covid-19 de aproape 9 luni nu numai că se consideră discriminat, dar este depăşit de numărul mare de pacienţi infectaţi ce necesită oxigenoterapie si care sunt ţinuţi în camerele de gardă, la UPU-uri sau in corturi în frig.

Capacitatea de a trata pacienti infectaţi cu Sars Cov2 a spitalelor de stat şi private din România este în realitate MULT mai mare, doar că aşa zisele spitale „non Covid”, prin conducerile lor, refuză efectiv să participe la acest efort de a trata pacienţii Covid, invocând pretexte de genul „nu avem circuite” (pretexte… pt că se pot face circuite!!!!) Această situaţie de a REFUZA tratarea pacienţilor covid de către toate spitalele din ţară, alocând un procent de 15% dintre paturi pt pacienţii covid şi 10% dintre paturi pt ATI uri, se regaseste doar in Romania!!! Nicăieri în lume spitalele nu au fost imparţite în “covid” şi “non covid”, precum şi nicăieri în lume, o recomandare a Ministrului Sanatatii si un Ordin al DSP ului nu sunt terfelite şi minimalizate!

Vă cerem public alocarea mai multor paturi de spital pentru tratarea pacientilor Covid în actuala situaţie epidemiologică, pentru că raportul dintre pacienţii infectaţi si cei neinfectaţi care necesită asistenţă medicală de urgenţă s-a modificat, iar personalul medical din spitalele care tratează pacienţi Covid este suprasolicitat şi depăşit. În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a demisiona” se arată în petiţia lansată de medicii din prima linie.

Citeşte şi: Ludovic Orban, despre detaşarea medicilor în spitale COVID. „Am apelat la voluntariat. Răspunsul nu este la nivelul aşteptărilor”