Ludovic Orban, despre detaşarea medicilor în spitale COVID. „Am apelat la voluntariat. Răspunsul nu este la nivelul aşteptărilor”

Autorităţile vor putea utiliza "instrumentul legal al detaşării" cadrelor medicale în unităţile sanitare implicate în lupta anti-COVID, a declarat premierul Ludovic Orban, marţi, după întâlnirea cu ministrul Sănătăţii, reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi Federaţiei Solidaritatea Sanitară.
Romania TV
28 iul. 2020, 05:38
Ludovic Orban, despre detaşarea medicilor în spitale COVID.

Întrebat cum vor rezolva autorităţile problema lipsei de personal medical înregistrată la nivelul unor spitale din ţară pe fondul pandemiei de COVID, premierul a răspuns că „prin detaşare”.

„Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi, de exemplu, pentru Direcţiile de Sănătate Publică avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de medici şi asistente medicale care să se implice în derularea tuturor activităţilor DSP-urilor. De asemenea, în special în spitalele COVID, în secţiile exterioare care sunt destinate tratării pacienţilor cu forme uşoare avem nevoie de cadre medicale. Noi am apelat la voluntariat, aici, răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor şi, ca atare, vom utiliza instrumentul legal al detaşării”, a spus Ludovic Orban, la Ministerul Sănătăţii.

Potrivit premierului, în urma discuţiilor s-a decis ca anumite categorii de personal medical să primească un spor de 50% pentru detaşare. 

„Acel spor de 50% pe care-l primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care-l primesc cei din secţiile de terapie intensivă şi aici, dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă”, a arătat Orban.

 

Principalele declaraţii ale premierului

  • Pentru mine, prioritară este asigurarea resurselor umane pentru funcţionarea sistemului de sănătate şi a putea trata pacienţii.
  • Există mai multe categorii de personal care nu au beneficiat de creşterea în avans, în baza legii salarizării, cum au fost medici, asistente. Sunt infirmieri, brancardieri, personal TESA care nu au beneficiat.
  • O să facem o analiză de impact şi, în măsura în care vom avea resurse, suntem deschişi la discuţii pentru a asigura creşterea anticipată la nivelul anului 2022 pentru salariile acestor categorii.
  • În ceea ce priveşte sporul risc, am avut discuţii. Aici nu există altă entitate decât managementul unei instituţii sanitare care să decidă care au fost angajaţii care au interacţionat cu pacienţi COVID sau suspecţi care ulterior au fost confirmaţi.
  • A existat o discuţie legată de limitarea sporurilor. Noi susţinem un amendament la lege prin care să se permită creşterea procentului prin care se acordă sporuri.
  • Am discutat de limitarea timpului de lucru pentru persoanele care se află în echipament la trei ore. Nu înseamnă că lucrează trei ore. După trei ore pot să facă pauză. 
  • Despre spitalele care nu sunt funcţionale. Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi. Pentru DSP-uri avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de asistente medicale care să se implice în derularea activităţilor DSP-urilor. 
  • În spitalele COVID, în secţiile exterioare care sunt destinate pacienţilor cu forme uşoare, avem nevoie de cadre medicale. Am apelat la voluntariat. Răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor. Ca atare, vom utiliza instrumentul legal al detaşării.
  • Ce am discutat ca pentru anumite categorii de personal, cum sunt medicii anestezişti care lucrează la ATI, acel spor de 50 la sută pe care-l primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care-l primesc cei din secţiile de ATI. Dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă.
  • Am convenit să creştem salariile în Direcţiile de Sănătate Publică, în special a celor din Inspecţie, pentru medicii care sunt funcţionari publici, pentru celelalte categorii de angajaţi care au salarii mai mici.
  • Despre plata orelor suplimentare. Am avut probleme din partea Curţii de Conturi care nu a accepta plata orelor suplimentare. O să avem o reglementare care să mărească plafonul pentru acordarea orelor suplimentare.
  • Ministerul Sănătăţii împreună cu şeful DSU au misiunea de a evalua personalul existent la spitalele non-COVID, în specialităţile necesare: medici anestezişti în secţiile de Terapie Intensivă, asistenţi pentru ATI, medici infecţionişti, astfel încât să asigurăm necesarul de personal pentru toate unităţile.
  • În Bucureşti, am luat decizia ca Spitalul CJ Ilfov să fie spital COVID, spitalul Witing CFR 1 să fie spital COVID. De ieri seară a început să primească pacienţi. Din secţia din curtea spitalului Elias, care este destinată pentru Terapie Intensivă, pentru stadii intermediare şi pentru suspecţi.
  • Obiectivul este să asigurăm personal medical. Am pregătit soluţii pentru orice fel de situaţie de creştere a numărului de paturi în Terapie Intensivă şi asigurarea personalului necesar.
  • Nu avem altă soluţie decât detaşarea. La solicitarea noastră de detaşare voluntară a cadrelor medicale pe secţiile de care avem nevoie, răspunsul a fost sub aşteptările noastre. Vom apela la detaşări. 

Ludovic Orban, despre obligativitatea purtării măştii şi în spaţii deschise

  • Deja există o propunere formulată din partea specialiştilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific. Să nu decidem noi la nivel naţional, ci să dăm posibilitatea, pârghia către Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pentru că ei cunosc mai bine situaţia.
  • Ştim foarte clar că e vorba de mai multe tipuri de activităţi. Pe faleză ni s-a semnalat în zona Galaţi, în zona Brăila că pe faleză este o asemenea aglomeraţie că interacţiunea dintre oameni e foarte apropiată.
  • Singura soluţie de a reduce riscul epidemiologic este purtarea măştii.
  • Sunt pieţe, târguri, unde de asemenea există interacţiune foarte apropiată, inclusiv unde de aşteaptă. La fabrici, unde se transportă oameni, se aşteaptă în mijloacele de transport. Şi acolo e posibil să impunem obligaţia.
  • Decizia o vor lua Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţ, analizând foarte bine situaţia locală. 
  • Măsura va fi pe anumite intervale orare unde există aglomeraţie şi pentru anumite tipuri de activităţi.
  • E vorba de activităţi care presupun un risc epidemiologic din cauza numărului mare de persoane şi a apropierii care nu poate fi evitată.
  • Zonele în care se pot forma aglomeraţii în Bucureşti. Asta va analiza Comitetul de la nivelul Municipiului Bucureşti şi va lua o decizie.

Ce se întâmplă în scenariul în care se ajunge la 2.000 de îmbolnăviri cu COVID-19 pe zi

  • Obiectivul nostru e să nu ajungem la 2.000 de cazuri pe zi. Obiectivul nostru este să limităm răspândirea virusului şi să reducem numărul de cazuri zilnice.
  • Acţionăm cu toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziţie – de la evaluarea zonelor de risc, la luarea de măsuri cum sunt şi carantinări zonale. 
  • Măsura de intensificare a controalelor. Ca să îl protejăm pe cei care respectă regulile, trebuie să îi sancţionăm pe cei care nu respectă regulile.
  • Implicarea tututor entităţilor – de la primari, manageri de companii, conducători de instituţii publice, capi ai Bisericii – implicarea tututor prin asigurarea respectării acestor reguli este fundamentală.

Ludovic Orban, despre data alegerilor

  • Nu-mi aduc aminte ca în 30 de ani ca Parlamentul să stabilească data alegerilor.
  • Parlamentarii sunt cei care sunt parlamentari în funcţie. Interesul lor e să rămână cât mai mult în funcţie. Cum să laşi parlamentarii care au interesul să-şi prelungeacă mandatul cât mai mult să stabilească data alegerilor?
  • Această decizie a Parlamentului este rezultatul deciziei CCR. Curtea Constituţională a zis că poate să stabilească data alegerilor şi Parlamentul şi Guvernul.

 

„Am adus în atenţie cele mai importante probleme din sistemul sanitar din această perioadă grea. Sunt măsuri care vor întări DSP-ul în următoarea perioadă, cu impact financiar. Vorbim despre plata unor drepturi de natură salarială. Guvernul a înţeles că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă care să reglementeze plafonul de 35% coordonatr de credite pentru unităţile sanitare. Vorbim despre măsuri de protecţie ale salariaţilor, materiale de calitate şi suficiente pentru cadre medicale din prima linie şi posibilitatea de modificare a condiţiilor de muncă din instituţiile medicale care tratează cazuri COVID” , au declarat sindicaliştii.

„Sperăm să rezolvăm toate problemele cu care se confruntă colegii noştrii. Sunt foarte multe probleme, colegii din DSP sunt depăşiţi de situaţia epidemiologică actuală, sunt obosiţi. Este un deficit de personal mai ales în secţiile ATI. Vrem reducerea programului de muncă, materiale de protecţie, creşterea numărului de zile de concediu” , au continuat aceştia.

Premierul României şi Ministrul Sănătăţii discută despre problemele medicilor care se află în prima linie împotriva coronavirusului. Aceştia vor rezolva probleme precum lipsa personalului, dar şi despre plata sporurilor pe care nu toate cadrele medicale au primit-o în urma condiţiilor grele de la locul de muncă.

Citeşte şi: Federaţia Sanitas: „Trebuie să purtăm pamperşi, este inuman, noi nu facem faţă cu personalul pe care îl avem acum”

În urmă cu o săptămână membrii Federației Sanitas din România au protestat în fața Guvernului față de modul în care sunt tratate toate categoriile profesionale din domeniile aflate de mai bine de patru luni în prima linie a luptei cu noul coronavirus.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Cât trebuie să mănânci, de fapt, la vârsta de 50 de ani. Cele mai bune sfaturi ale unui nutriționist celebru
Capital.ro
Cartea de identitate trebuie schimbată neapărat. Românii sunt obligați. Anunț oficial de la Primărie
Playtech.ro
Cine se bate pe averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu nu are nicio șansă
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Israelul publică noi fotografii cu liderul de facto al Hamas. Cum încearcă să se ascundă ultimul comandant de rang înalt rămas în viață
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Inflația explodează în România. Avertisment crunt din partea BNR
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, prima REACȚIE după moartea lui Felix Baumgartner. A postat un mesaj sfâșietor
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Capital.ro
Președintele Nicușor Dan, anunțul serii despre pensii: Eu am spus că a fost o greșeală...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Vârsta de pensionare crește la 70 de ani! Se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970. Dezbateri privind noua lege într-o țară europeană
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”