Povestea unui copil de culoare, crescut în Covasna: „Între copii, joaca nu ţinea cont de etnie. Cu părinţii, era altceva”

În urma scandalului din Ditrău legat de probleme actuale ale societăţii româneşti, au ieşit la iveală mai multe poveşti ale unor străini stabiliţi în România, care au avut parte de un tratament jignitor. Este vorba şi de Aly Elsiddig, un "copil de culoare stabilit în Covasna".
Romania TV
03 feb. 2020, 13:32
Povestea unui copil de culoare, crescut în Covasna:

Aly Elsiddig a povestit, într-un editorial pentru educatieprivata.ro, momente din perioada în care a trăit în Covasna şi cum a fost „pus la pământ” de adulţii din România. 

„Primul gând care îmi vine în minte privind retrospectiv la copilăria mea petrecută în Sf. Gheorghe, Covasna, este „bine că nu am fost țigan”.

Ca cei doi frați Mihai cu care mă jucam sau frații Mălin cu care sunt prieten pe fb după 30 de ani. O să revin la asta. Copil de culoare într-un oraș mixt de maghiari și români am fost adoptat ca pata exotică (urăsc expresia) românească în timp ce celalalt copil de culoare, Emil, era negrul ungur și bineînțeles că eram invariabili întrebați dacă ne cunoaștem. Așa că pot spune că am ajuns să fiu mândru de Emil, care a ajuns un muzician foarte talentat și a cântat ani de zile cu Holograf.

Nu știu cum a fost pentru el, dar eu am învățat din copilăria mea că oamenii mari sunt rasiști, copiii iau oamenii cum sunt și te plac sau nu pe bază de afinități și nu de culoare. Așa că în cartier joaca nu ținea cont de etnie între români, unguri și țigani. Cu părinții însă era altceva.

Mama mea era albă, intelectuală, eu eram o curiozitate, nu reprezentam un pericol, problema multiculturalismului nu exista, nu urma să fur jobul nimănui pentru că statul comunist îți dădea un loc de muncă. Mai puțin dacă erai copil de rom. Ei nu erau invitați în casele prietenilor lor iar referirea la ei se făcea mereu cu mențiunea etniei.

Anii au trecut și ideea de rasism nu mi-a fost cunoscută până când m-am remutat în Brașov, unde am fost invitat cu alte două fete mulatre la o emisiune locală, ca să vorbim despre a fi diferit în Romania. A fost momentul în care lumea mea s-a clătinat. Cele două fete mulatre fuseseră nevoite să schimbe două școli din cauza rasismului. Au avut probleme din cauza părinților colegilor, până au fost alungate din școlile respective, le-au fost adresate epitete de gen „maimuțe”. Am plecat bulversat de la întâlnire, eu simțind-mă mult mai mândru că sunt român la vremea aceea decât în prezent.

Dar problema rasismului m-a ajuns când mă așteptam mai puțin, la prima mare dragoste, în facultate. Atunci am aflat cum e să nu fi acceptat de părinții fetei pe care o iubeai și te iubea doar pentru că nu eram alb. Nu i-au permis niciodată să mă invite la ei în casă iar singura interacțiune cu mine a fost când prietena mea a fugit de acasă și s-a mutat la mine și ei au venit să mă roage să încetez relația că le fac fata de rușine. Soarta însă e uneori ironică iar Carmen s-a măritat cu un japonez.

Ce cred despre oameni și rasism? Cred că fiecare are ceva de luat bun de la celălalt, de învățat ceva. Că sângele meu e la fel de bun când donez pentru a ajuta pe cineva necunoscut mie și mă bucur că întâmplător am o grupă mai rară. Cred că sfântul Graal îl reprezintă educația și nimic altceva și că te poți îndrăgosti de oricine, indiferent că e rom, are ochii oblici sau trebuie să zâmbească ca să îl vezi noaptea, ca să închei cu o glumă des auzită”. 

Aly Elsiddig a devenit cunoscut după ce a câştigat concursul „Rătăciţi în Panama”, moderat de Andrei Gheorghe, iar cu banii primiţi a decis să viziteze toata America de Sud. Anterior, el a parcicipat şi la „Big Brother”.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să găsească Guvernul în anii următori pentru a plăti pensiile românilor. Gaura uriașă din bugetul asigurărilor sociale
Capital.ro
Călin Georgescu își pierde speranța privind alegerile. Anularea prezidențialelor nu va fi anchetată
Playtech.ro
O nouă interdicţie la înmormântări. Obiectul esenţial pe care nu mai ai voie să îl duci în cimitir
Adevarul
Dronele rusești din Polonia, mesajul lui Putin pentru Nawrocki. Valentin Naumescu: „A primit o avertizare rusească?”
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
Nu l-a lăsat inima și a venit să își ia adio de la mama Adrianei Bahmuțeanu! Cine a apărut la înmormântarea Petruței Toma
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Echinocțiul de toamnă 2025. Când se schimbă ora
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur