Senatorul Vlad Alexandrescu este propunerea USR pentru preşedinţia Senatului. Rămâne de văzut cum „va juca PNL pe acest subiect”

Senatorul Vlad Alexandrescu este propunerea USR pentru preşedinţia Senatului, a anunţat luni liderul desemnat al senatorilor USR, Radu Mihail. Acesta a precizat că "se va deschide o perioadă de negocieri".
Romania TV
03 feb. 2020, 15:52
Senatorul Vlad Alexandrescu este propunerea USR pentru preşedinţia Senatului. Rămâne de văzut cum

„Am avut discuţii în cadrul grupului parlamentar de la Senat şi am decis că vom susţine un candidat – este vorba de senatorul Vlad Alexandrescu – care va fi candidatul nostru la preşedinţia Senatului”, a declarat Radu Mihail la Parlament.

Întrebat de ce USR nu are un candidat comun cu PNL, senatorul a spus: „Deocamdată este vorba de a arăta că avem oameni capabili să ocupe a doua poziţie în stat şi aşteptăm să vedem cum vor juca colegii de la PNL pe acest subiect”.

„Avem datoria să arătăm românilor că avem oameni mult mai capabili decât ce au văzut până acum să fie preşedinţii Senatului. Ăsta e obiectivul principal. Se deschide o perioadă de negocieri, asta e”, a adăugat Radu Mihail.

Decizia USR zădărnicește însă planul PNL. Partidul Liberal intenţiona să o impună pe Alina Gorghiu preşedinte la Senat.

Citeşte şi:Teodor Meleşcanu a demisionat de la şefia Senatului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT