Carmen Dorobăţ nu mai are voie să fie manager la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi

Curtea de Apel Iaşi a admis o contestaţie la executare formulată chiar de medicul Carmen Dorobăţ, cu privire la sentinţa prin care aceasta a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită.
Alina Andrei
02 dec. 2020, 15:48
Carmen Dorobăţ nu mai are voie să fie manager la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi

Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, condamnată definitiv într-un dosar de luare de mită, nu mai are dreptul de a mai ocupa o funcţie de conducere publică. Miercuri, Curtea de Apel Iaşi a admis o contestaţie la executare formulată de Carmen Dorobăţ, cu privire la sentinţă. Judecătorii arată în minuta de astăzi că medicul ieşean nu are dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, nu are dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, nu are dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public şi nici dreptul de a mai preda în universităţile publice şi private, timp de 5 ani.

Citeşte şi: Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, a fost condamnată pentru luare de mită. Ar fi primit bani de la zeci de studenţi

„Am clarificat prin avocaţii mei exprimarea deciziei finale şi sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine. Vă multumesc pentru colaborarea instituţională pe care am avut-o”, a declarat Carmen Dorobăţ, citată de ziaruldeiasi.ro.

Inițial, Curtea de Apel Iași a decis să singura interdicție în procesul managerului Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi este cea de a preda în instituții publice sau private.

Carmen Dorobăţ și soțul ei au fost condamnați recent la 3 ani de închisoare cu suspendare, respectiv 2 ani şi 3 luni cu suspendare, pentru luare de mită, într-un dosar trimis în judecată de DNA Iaşi, în urma unui flagrant ce a avut loc la începutul anului 2015. Carmen Dorobăţ a fost acuzată că ar fi luat bani de la studenţi pentru promovarea examenelor.

Citeşte şi: Carmen Dorobăţ, managerul Spital Boli Infecţioase din Iaşi, apel la populaţie: Să respecte regulile. Nu mai sunt locuri în spitale

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Claudia Pătrășcanu, declarație emoționantă despre viața alături de băieții ei: „Copilăria lor ...”
Fanatik.ro
“Nicușor, eterna față a înfrângerii!” Editorial devastator din tribună despre asemănarea izbitoare dintre Stanciu și Președintele României: “Seamănă la performanțe și discurs”
Capital.ro
Anii petrecuți în concediu pentru creșterea copilului contează la pensie? Ce prevede regimul acestei perioade
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat. De la jurnalism la diplomație și negocierile pentru aderarea României la OCDE
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Horoscop 6 octombrie 2026. Ziua în care se poate schimba totul dintr-un singur telefon! Trei zodii au noroc la bani, iar altele primesc răspunsul pe care îl așteptau
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte