Doliu în lumea filmului! S-a stins din viaţă în urma unui infarct

Cuerda se afla internat într-un spital din Madrid, unde a suferit un infarct, au transmis fiicele lui într-un comunicat.

Unul dintre cei mai importanţi cineaşti spanioli, Cuerda – al cărui „Amanece, que no es poco” (1989) este considerat film-cult în istoria filmului spaniol – a realizat ultima peliculă, „Tiempo después”, în 2018.

Premiat cu patru Goya – dintre care două ca producător – Cuerda este considerat maestru al umorului absurd.

Alte articole

Tragedie în Craiova. O fetiţă de doar 4 ani a murit într-o maşină parcată în faţa unui centru comercial

EXCLUSIV Dumitru Dragomir, devastat după moartea lui Mircea Lucescu: „Un român foarte bun, un familist nemaipomenit, o pierdere foarte mare pentru România”

Născut în Albacete, în 1947, Cuerda este faimos pentru trologia suprarealistă alcătuită din „Total”, „Amanece, que no es poco” şi „Así en el cielo como en la tierra”, despre care el a spus că este „o denaturare a realităţii care continuă să fie realitate”.

Celebre sunt şi adaptările sale „El bosque animado” „La lengua de las mariposas” (1999) şi „Los girasoles ciegos” (2008).

L-a descoperit pe Alejandro Amenábar şi i-a produs primele filme, „Tesis” (1996) şi „Abre los ojos” (1997), dar şi „The Others” (2001).

Primul lui lungmetraj a fost „Pares y nones” (1982), după un scenariu propriu, în care rolul principal a fost jucat de Antonio Resines, unul dintre actorii săi preferaţi, pe care l-a distribuit şi în „Mala racha” (1985), recompensat în 1986 cu premiul întâi la festivalul Banff (Canada).

„El bosque animado” (1987) a fost filmul care i-a adus celebritatea şi în afara Spaniei. Bazat pe romanul lui Wenceslao Fernández Flórez, lungmetrajul a primit cinci premii Goya în 1988, între care pentru cel mai bun film, cel mai bun actor principal (Alfredo Landa) şi cel mai bun scenariu.

În 1989, a lansat al treilea lungmetraj, „Amanece, que no es poco”, plin de un umor pe cât de absurd, pe atât de inteligent, cu o distribuţie formată din José Sazatornil, Manuel Alexandre, Rafael Alonso şi Antonio Resines.

Alte titluri importante din cariera lui sunt „La viuda del capitán Estrada” (1991), cu Anna Galiena, Sergi Mateu şi Nacho Martínez, „La marrana”, cu Resines şi Alfredo Landa, care a primit un trofeu Goya în 1993, şi „Tocando fondo” (1993).

A regizat şi producţii de televiziune şi a publicat, între altele, scenariul „Amanece, que no es poco” şi volumul „Si amaestras una cabra llevas mucho adelantado”. În luna octombrie a anului trecut a fost lansată ultima lui carte, „Memorias fritas”, autobiografie.