Doliu în lumea filmului! S-a stins din viaţă în urma unui infarct

Scenaristul, regizorul şi producătorul spaniol José Luis Cuerda, cunoscut pentru filme ca „Amanece, que no es poco”, „La lengua de las mariposas” şi „ El bosque animado”, a murit pe 4 februarie, la vârsta de 72 de ani, informează TVE.
Romania TV
05 feb. 2020, 06:29
Doliu în lumea filmului! S-a stins din viaţă în urma unui infarct

Cuerda se afla internat într-un spital din Madrid, unde a suferit un infarct, au transmis fiicele lui într-un comunicat.

Unul dintre cei mai importanţi cineaşti spanioli, Cuerda – al cărui „Amanece, que no es poco” (1989) este considerat film-cult în istoria filmului spaniol – a realizat ultima peliculă, „Tiempo después”, în 2018.

Premiat cu patru Goya – dintre care două ca producător – Cuerda este considerat maestru al umorului absurd.

Născut în Albacete, în 1947, Cuerda este faimos pentru trologia suprarealistă alcătuită din „Total”, „Amanece, que no es poco” şi „Así en el cielo como en la tierra”, despre care el a spus că este „o denaturare a realităţii care continuă să fie realitate”.

Celebre sunt şi adaptările sale „El bosque animado” „La lengua de las mariposas” (1999) şi „Los girasoles ciegos” (2008).

L-a descoperit pe Alejandro Amenábar şi i-a produs primele filme, „Tesis” (1996) şi „Abre los ojos” (1997), dar şi „The Others” (2001).

Primul lui lungmetraj a fost „Pares y nones” (1982), după un scenariu propriu, în care rolul principal a fost jucat de Antonio Resines, unul dintre actorii săi preferaţi, pe care l-a distribuit şi în „Mala racha” (1985), recompensat în 1986 cu premiul întâi la festivalul Banff (Canada).

„El bosque animado” (1987) a fost filmul care i-a adus celebritatea şi în afara Spaniei. Bazat pe romanul lui Wenceslao Fernández Flórez, lungmetrajul a primit cinci premii Goya în 1988, între care pentru cel mai bun film, cel mai bun actor principal (Alfredo Landa) şi cel mai bun scenariu.

În 1989, a lansat al treilea lungmetraj, „Amanece, que no es poco”, plin de un umor pe cât de absurd, pe atât de inteligent, cu o distribuţie formată din José Sazatornil, Manuel Alexandre, Rafael Alonso şi Antonio Resines.

Alte titluri importante din cariera lui sunt „La viuda del capitán Estrada” (1991), cu Anna Galiena, Sergi Mateu şi Nacho Martínez, „La marrana”, cu Resines şi Alfredo Landa, care a primit un trofeu Goya în 1993, şi „Tocando fondo” (1993).

A regizat şi producţii de televiziune şi a publicat, între altele, scenariul „Amanece, que no es poco” şi volumul „Si amaestras una cabra llevas mucho adelantado”. În luna octombrie a anului trecut a fost lansată ultima lui carte, „Memorias fritas”, autobiografie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Transferul lui Ianis Stoica în Bundesliga, pe ultima sută de metri!
Capital.ro
România se confruntă cu o problemă economică imensă. Radu Georgescu trage un semnal de alarmă: Duce la prăbușirea monedei și hiperinflație
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT