Ce se întâmplă după ce moţiunea de cenzură a fost votată de Parlament

După ce moţiunea de cenzură împotriva Guvernului este adoptată cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, premierul Ludovic Orban este obligat să înainteze imediat demisia Executivului către preşedintele Klaus Iohannis. Ulterior, încep demersurile pentru formarea unui nou Cabinet, iar şeful statului cheamă partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări.
Romania TV
05 feb. 2020, 12:44
Ce se întâmplă după ce moţiunea de cenzură a fost votată de Parlament

Guvernul este în funcţie până în momentul publicării moţiunii de cenzură în Monitorul Oficial. După publicarea moţiunii de cenzură în Monitorul Oficial, Guvernul rămâne interimar, iar, potrivit legii, are voie să semneze doar acte administrative. Nu poate emite ordonanţe de urgenţă, ci doar ordonanţe simple.

„În cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege”, aşa cum prevede Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi ministerelor.

Perioada de interimar a Guvernului demis prin moţiune de cenzură durează până când noul Executiv depune jurământul. Nu există, însă, pentru acest lucru un termen fix.

Klaus Iohannis cheamă partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări

Președintele Klaus Iohannis cheamă partidele parlamentare la consultări, prilej cu care sunt prezentate propunerile de prim-ministru.

„Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”, prevede articolul 103 din Constituţie referitor la învestitură.

În urma consultărilor, se caută conturarea unei majorităţi care să susţină un premier. Ulterior, şeful statului anunţă numele candidatului pentru funcţia de premier.

Cum poate fi dizolvat Parlamentul

Premierul nominalizat are la dispoziţie 10 zile pentru a-şi forma echipa, cu care vine în faţa Parlamentului pentru a primi votul de învestitură. Dacă prim-ministrul nu este votat de Parlament, preşedintele vine cu o altă propunere. Potrivit legii, Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a acordat votul de învestitură în termen de 60 de zile de la prima propunere, dar numai după respingerea a minimum două propuneri.

Citeşte şi: Parlamentul votează moţiunea de cenzură. A început VOTUL care decide soarta Guvernului

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
Cât îl costă pe Gigi Becali transferul lui Arnold Garita la FCSB. „Super-preț”. Exclusiv
Capital.ro
Noile reguli UE pentru ambalaje. Prevederile vin cu restricții pentru anumite substanțe
Playtech.ro
O zi la plajă poate costa cât o noapte de hotel. Stațiunile din Grecia unde românii plătesc cel mai mult pentru relaxare
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe A1 București – Pitești! Un TIR încărcat cu pui a lovit un pod de pe autostradă
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Eclipsa totală de Soare miercuri în Europa de Vest. Evenimentul, vizibil parțial și din România. Când va fi următoarea
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat