Alerta de tsunami din Hawaii a fost ridicată

"Potrivit tuturor datelor de care dispunem, ameninţarea de tsunami s-a redus şi nu ar trebui să mai crească", a anunţat Centrul de alertă în caz de tsunami în Pacific.
Romania TV
28 oct. 2012, 09:05
Alerta de tsunami din Hawaii a fost ridicată

Autorităţile canadiene au anunţat duminică dimineaţă anularea „avertizărilor” de tsunami lansate pe coasta pacifică după cutremurul produs sâmbătă seară, subliniind că nu mai există niciun pericol, relatează AFP.

„Nicio zonă de coastă din British Columbia nu este ameninţată” de efectele acestui cutremur cu magnitudinea de 7,7, a subliniat într-un comunicat agenţia pentru situaţii de urgenţă a acestei provincii canadiene, care anterior redusese nivelul de alertă la o simplă avertizare.

Cutremurul nu a provocat pagube, epicentrul situându-se în regiunea Haida Gwaii, o zonă izolată, situată la peste 700 de kilometri nord de Vancouver.

Autorităţile canadiene au lansat, sâmbătă seara, o alertă de tsunami după un „seism major” cu magnitudinea de 7,7 produs în largul coastei de vest a ţării.

Valurile seismice care au ajuns în Hawaii au fost mai mici decât se anticipase, cel mai înalt având 58 de centimetri, relatează CNN.

Oamenii s-au refugiat, însă, în zone înalte, iar unul dintre principalele aeroporturi din arhipelag a fost evacuat.

Cutremurul s-a produs la ora 03.04 GMT (05.04 ora României) în regiunea arhipelagului Haida Gwaii (fostele insule ale Reginei-Charlotte). Acesta a fost resimţit în partea de nord a provinciei British Columbia, inclusiv în Prince Rupert, Quesnel şi Houston, a pecizat ministerul, care susţine că nu a primit nicio informaţie privind producerea unor victime sau pagube materiale. Epicentrul seismului din Canada a fost localizat la o adâncime de 17,5 kilometri, a anunţat Institutul american de Geofizică. Primele informaţii nu indică victime sau pagube majore. Cutremurul a fost urmat de nouă replici.

Cel puţin trei valuri seismice au lovit coasta provinciei canadiene British Columbia, după cutremurul cu magnitudinea de 7,7. Valurile nu au provocat pagube, dar numeroase persoane au fost evacuate în Haida Gwaii şi Port Edward, în apropiere de Prince Rupert.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?