Calendar ortodox 5 decembrie 2020. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. Rugăciunile înălţate în această zi către acest sfânt sunt făcătoare de minuni

Calendar ortodox 5 decembrie 2020. În această zi, este prăznuit Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. Acesta a săvârșit mari minuni atât în timpul vieții, cât și după ce s-a înălțat la cele veșnice. Rugăciunile spuse în această zi sunt făcătoare de minuni.
Alina Costache
04 dec. 2020, 12:52
Calendar ortodox 5 decembrie 2020. Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit. Rugăciunile înălţate în această zi către acest sfânt sunt făcătoare de minuni

Sărbători religioase 5 decembrie 2020

Ortodoxe: Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit

Greco-catolice: Sf. cuv. Sava cel Sfințit

Romano-catolice: Sf. Sava, abate

Calendar ortodox 5 decembrie 2020. Cine a fost Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit

Sfântul Sava a trăit în vremea împăratului Teodosie cel Mic (403-450) și era originar din Capadocia, scrie crestinortodox.ro. La 18 ani, ajunge la renumitul călugăr Eftimie, care îl trimite la Cuviosul Teoctist.

Acolo s-a desăvârșit și apoi a făcut multe minuni. Din minunile sale amintim că prin rugăciunea lui a izvorât apă în locuri fără de apă. A fost trimis ca sol la Constantinopol, de patriarhii Ierusalimului.

După mulți ani de nevoințe și nespuse bucurii duhovnicești, Sfântul Cuvios Sava a avut o vedenie dumnezeiască: a cunoscut data trecerii sale la cele veșnice. Culcându-se în chilia sa, a chemat pe toți părinții și frații și le-a dat sărutarea cea mai de pe urmă, punându-le egumen în locul pe Melit. Acestuia i-a poruncit să păzească toate așezămintele mănăstirii date de dânsul.

Citeste si Slujbe de Crăciun, restricții fără precedent pregătite de autorități

Apoi au trecut patru zile fără să guste ceva și să vorbească cu cineva. Astfel, sâmbătă seară, cerând Preacuratele Taine și împărtășindu-se, a zis cuvântul cel mai de pe urmă: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul meu”. Și așa s-a săvârșit în ziua de 5 decembrie 532. Avea 94 de ani.

În secolul al XII-lea, trupul Sfântului Sava a fost luat de cruciați și dus în Veneția. Acesta a fost adus înapoi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit abia după înțelegerea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul ortodox grec Atenagora, în cadrul vizitei papei în Țară Sfântă, în anul 1965.

Calendar ortodox 5 decembrie 2020. Acatistul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit

Condacul 1

Culme a cuvioşilor, exarh şi legiuitor al sihaştrilor şi învăţător, te fericim pe tine, Sava sfinţite Părinte. Căci ai fost socotit, prin petrecere şi fire, deopotrivă cu îngerii şi duhovnic încercat. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru.

Icosul 1

Înger între oameni, ca un muritor cereşte cugetând te-ai arătat încă din pruncie, Sava, sfinţite Părinte; (de trei ori) şi prin viaţa cea îngerească ai îndumnezeit firea ta cea omenească; pentru aceea, minunându-mă de petrecerea ta, strig:
Bucură-te, podoaba monahilor.
Bucură-te, cel prin care mănăstirile se înalţă.
Bucură-te, strălucită culme a cuvioşilor.
Bucură-te, vas sfinţit al harurilor Cuvântului.
Bucură-te, înălţime neumblată a vieţii pustniceşti.
Bucură-te, adâncul cel neînţeles al vederii duhovniceşti.
Bucură-te, că te-ai arătat îndrumătorul monahilor.
Bucură-te, că ai dobândit ocârmuirea nevoitorilor.
Bucură-te, luminătorul părinţilor preastrălucit.
Bucură-te, felinarul păstorilor pururea luminos.
Bucură-te, prin care inima se înnoieşte.
Bucură-te, întru care înfloreşte viaţa cea nematerialnică
Bucură-te, Sava sfinţite, părintele nostru.

Condacul al 2-lea

Ochii sufletului tău din pruncie tinzându-i către Hristos, Luminătorul tuturor, şi dispreţuind toată lumeasca întinăciune, ai urmat prin nevoinţă luminii poruncilor Celui Ce te-a chemat pe tine şi ai cântat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Inimă roditoare prin arătura virtuţilor ai gătit Semănătorului sufletelor şi ai cules cele mai dulci roade ale cunoştinţei celei duhovniceşti, prin care înmulţit ai hrănit pe cei care–ţi strigă ţie unele ca acestea:
Bucură-te, livadă a nemuririi.
Bucură-te, pom al vieţii veşnice.
Bucură-te, chiparos al dragostei lui Hristos.
Bucură-te, rai al vieţii celei nestricăcioase.
Bucură-te, scară de Dumnezeu pogorâtă a virtuţilor duhovniceşti.
Bucură-te, pom nevestejit al poruncilor dumnezeieşti.
Bucură-te, că din pruncie te-ai predat lui Dumnezeu.
Bucură-te, că întinăciunea lumii ai lepădat.
Bucură-te, cheie a vistieriei înţelepciunii.
Bucură-te, tare nimicire a răutăţii.
Bucură-te, prieten credincios al lui Hristos.
Bucură-te, săgeată ucigătoare de vrăjmaşi.
Bucură-te Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 3-lea

Roua Mângâietorului ca un slujitor al Cuvântului revărsând în chip strălucit, Părinte, te-ai pătruns fără de ardere de focul dumnezeirii şi sufletele cele trândave le-ai înfierbântat pentru darul virtuţilor, în uimire strigând către Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Te-ai ostenit, ca un cerb însetând să primeşti, de Dumnezeu purtătorule, Sioane, Sfânta Împărtăşanie întru care aflând urmele lui Hristos, desăvârşit o ai primit, fiind văzut ca un înger de cei ce într-un glas strigă:
Bucură-te, cunoscătorule al înfrânării.
Bucură-te, făclie a isihiei.
Bucură-te, luceafăr de dimineaţă plin de strălucire.
Bucură-te, dreptarul neclintit al celor neînsoţiţi.
Bucură-te, stâlp înălţat de pe pământ la cer.
Bucură-te, candelă care ai primit luminarea Duhului.
Bucură-te, că te-ai arătat grădinar al virtuţilor.
Bucură-te, că ai fost peţitor al sufletelor pentru Hristos.
Bucură-te, Noule Sioane, preaîmpodobit.
Bucură-te, învăţătorule al celor mai bune legiuiri.
Bucură-te, prin care se îndreaptă cei nepăsători.
Bucură-te, prin care cei însănătoşiţi bine călătoresc.
Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru.

Citeste si Patriarhia reacționează la recomandările CE privind slujbele de Crăciun: „Nimeni nu poate impune acest lucru!”

Condacul al 4-lea

Primind de la Dumnezeu flacăra dumnezeieștii râvne, te-ai arătat următor al Celui ce mai dinainte judecă, fiindcă, ajungând la Euthimie, ai fost văzut urmând cu râvnă chipul luptelor acestuia, cântând cu cuvintele lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Deprinzându-ţi inima cu chipurile nepătimirii, în mâinile sfântului Theoctist, ai ajuns cu înţelepciune la măsura plinirii vârstei celei dumnezeieşti, prin chipurile harurilor tale, bucurându-i pe cei ce-ţi strigă ţie :
Bucură-te, chipul purtărilor alese.
Bucură-te, cunună a sufletelor curate.
Bucură-te, înţeleaptă urmare a lui Euthimie.
Bucură-te, a lui Theoctist strălucită faptă aleasă.
Bucură-te, înălţime a smereniei în chipul pilduitor al Cuvântului.
Bucură-te, adâncul curăţiei ca învăţător al neprihănirii.
Bucură-te, că ai fost văzut floare a nestricăciunii.
Bucură-te, că ai arătat rourarea cea de viaţă purtătoare.
Bucură-te, exarhul părinţilor vestiţi.
Bucură-te, conducătorul cuvioşilor din Migadon.
Bucură-te, pecete a celor ce trăiesc la linişte.
Bucură-te, potir al bunătăţilor celor îndumnezeitoare.
Bucură-te, Sava sfinţite, părintele nostru.

Condacul al 5-lea

Vistierie a sfintei Treimi te-ai arătat, primind dumnezeiasca energie de care învrednicindu-te, strălucit ai ridicat, Cuvioase, lăcaşuri lui Dumnezeu pentru mântuirea celor ce cântă cu credinţă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Întreagă ţara Iordanului, de tine fiind adăpată, a înflorit roade pururea fiitoare, căci ca pe nişte smochini înţelegători, ai udat pe cei ce te cercetau pe tine, şi pe cei desţeleniţi prin cuvioasele tale osteneli, care strigă ţie:
Bucură-te, păstorul turmelor celor duhovniceşti.
Bucură-te, izvor cu multe minuni.
Bucură-te, păstorul sufletelor cel mai preţuit.
Bucură-te, întâistătător al Părinţilor, înţeleptul lui Dumnezeu.
Bucură-te, matcă ce izvorăşti din Dumnezeu cuvintele vieţii.
Bucură-te, pildă vie a petrecerii virtuoase.
Bucură-te, că ai păscut în evlavie mieluşeii tăi.
Bucură-te, că ai nimicit uneltirile demonilor.
Bucură-te, îndreptare limpede a neorânduielilor.
Bucură-te, ridicarea multor căzuţi.
Bucură-te, călăuză a sufletelor către Dumnezeu.
Bucură-te, sprijin neînfruntat al credincioşilor.
Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 6-lea

Întorcându-te cu totul de la orice legătură lumească, ai petrecut în peşteri şi în crăpăturile pământului, în care nevoindu-te singuratic, rugându-te lui Dumnezeu Celui Ce te-a mântuit pe tine, îmblânzind năvălirea fiarelor ca un slujitor supus al lui Hristos cântând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind în Palestina ca un soare mare, ai adăugat lumina ta la căldură, adunând laolaltă pe cei vestiţi în petrecerea cea pustnicească ce au urmat strălucitelor tale întreceri prin care fulgerând în lume ai aprins cu dumnezeiasca dragoste pe cei ce strigă:
Bucură-te, înfrumuseţătorul pustiei.
Bucură-te, slujitorule al Domnului.
Bucură-te, conducătorul dumnezeieştii obşti.
Bucură-te, învăţătorule al legii monahiceşti.
Bucură-te, petrecerea aspră a unei vieţi sfinţite.
Bucură-te, purtător de Dumnezeu, răsplată a faptelor duhului.
Bucură-te, că ai izvorât apă în pământ neudat.
Bucură-te, că ai strălucit cu lumina cea negrăită.
Bucură-te, sabie ascuţită împotriva ereticilor.
Bucură-te, organ strălucit al harului.
Bucură-te, icoană însufleţită a blândeţii.
Bucură-te, glas al bunătăţii dumnezeieşti.
Bucură-te Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 7-lea

Fiind preot şi slujitor al altarului, ca Însuşi Păstorul binelui, de Dumnezeu purtătorule, nu ai întârziat a îndrepta căderile şi a risipi înşelarea, pentru legea mântuirii, cântând, Sava sfinţite, Dătătorului de viaţă: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu râurile cucerniciei tale, dumnezeiescule păstor, te-ai bucurat ca o cetate în pustie din care a fost adusă lui Dumnezeu, întru desfătare şi neprihănire, mulţimea îndumnezeită a cuvioşilor care cu dreptate strigă ţie:
Bucură-te, zidul Bisericii.
Bucură-te, temelia evlaviei.
Bucură-te, chipul petrecerii dumnezeieşti.
Bucură-te, părintele urcuşului dumnezeiesc.
Bucură-te, temelie neclătită a vieţii îngereşti.
Bucură-te, slujitor al legii celei mai bune, duhovniceşti.
Bucură-te, că ai fost legiuitorul Mănăstirilor.
Bucură-te, că te-ai arătat nimicitorul duşmanilor.
Bucură-te, că ai făcut înfloritoare moartea lui Hristos.
Bucură-te, că ai nimicit înălţarea vrăjmaşului.
Bucură-te, vestit întâistătător al pustiei.
Bucură-te, înţelept orânduitor al asceţilor.
Bucură-te, Sava sfinţite, părintele nostru.

Condacul al 8-lea

Pomul dreptăţii cu adevărat a odrăslit în mijlocul turmei tale îndumnezeite, al cărui rod a desfătat oile tale cele înţelegătoare, urmând ţie fără de prihană şi împreună cu păstorul strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Fiind cu totul sfinţit cu sufletul şi cu inima şi cu toate simţirile, Părinte, te-ai învrednicit  a spune mai dinainte pe cele depărtate ca apropiate şi mai dinainte a vedea cele viitoare, râuri de minuni trimiţând celor ce strigă ţie:
Bucură-te, vas primitor al Mângâietorului.
Bucură-te, locuitor al raiului.
Bucură-te, dreaptă aşezare a celor lepădaţi de credinţă.
Bucură-te, bună cârmă a celor ce călătoresc.
Bucură-te, lumină a discernământului care luminezi sufletele.
Bucură-te, stea luminătoare a mai înainte-vederii celor arătate la depărtare.
Bucură-te, că ai îndreptat petrecerile monahilor.
Bucură-te, că luminezi cugetele inimii.
Bucură-te, cel ce străluceşti de lumina minunilor.
Bucură-te, cela ce tămăduieşti rănile cele dureroase.
Bucură-te, prin care cei căzuţi află îndreptare.
Bucură-te, prin care cei neputincioşi află vindecare.
Bucură-te Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 9-lea

Orice rânduială a oamenilor care trăiesc după Dumnezeu, punând temelie dreaptă pilda vieţii tale, Sava, cu adevărat, duce la căile mântuirii, căci te-ai arătat ca un îndrumător neobosit pentru cei ce strigă: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu toiagul rugăciunilor tale, precum Moise, văzătorul de Dumnezeu, a despicat marea răutăţii, ai călăuzit poporul tău în chip cucernic spre moştenirea nepătimirii şi ai hrănit cu mana Duhului pe cei ce strigă:
Bucură-te, chipul păstoririi.
Bucură-te, făclie călăuzitoare.
Bucură-te, locaşul luminii celei nematerialnice.
Bucură-te, adăpost cald al celor ce pătimesc.
Bucură-te, cela ce eşti prin fapte Moise al harului.
Bucură-te, cel ce ai nimicit vicleşugul lui Faraon cu toată oştirea lui.
Bucură-te, cela ce te-ai umplut cu darurile cele cereşti.
Bucură-te, că te-ai arătat tainic locaş al învăţăturilor.
Bucură-te, că ai arat arătura sufletelor.
Bucură-te, că ai plivit spinii patimilor.
Bucură-te, rază strălucită a trei sori.
Bucură-te, cela ce izbăveşti din întinăciunea cea stricătoare de suflet.
Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 10-lea

Stâlpul Bisericii şi dumnezeiască temelie ai fost văzut ca preot al lui Hristos, căci tu cu lumina credinţei i-ai arătat pe ortodocşi cântând dimpreună: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Dintre ostenelile tale strălucite cel mai strălucit a luminat glasul tău în toată zidirea. De aici strălucitor regilor şi sfânt patriarhilor te-ai arătat punând sufletul tău pentru cei care cu credinţă strigă ţie:
Bucură-te, fiul ortodoxiei.
Bucură-te, candelă a iubirii frăţeşti.
Bucură-te, propovăduire strălucită a sinoadelor.
Bucură-te, întărire a dumnezeieştilor dogme.
Bucură-te, cea mai înseninată cercetare care miluieşti pe cei smeriţi.
Bucură-te, sabie cu două tăişuri care tai pe duşmani.
Bucură-te, că bucuri auzul împăraţilor.
Bucură-te, că străluceşti sufletele preoţilor.
Bucură-te, zidire tare a credinţei.
Bucură-te, strâmtorare a pornirilor celor viclene.
Bucură-te, sprijin al ucenicilor tăi.
Bucură-te, bucurie a neamurilor cucernice.
Bucură-te, Sava sfinţite, părintele nostru.

Condacul al 11-lea

Covârşind negura trupului celui pământesc cu lumina cea neapusă te-ai sălăşluit înlăuntrul luminilor Treimii celei de viaţă începătoare fericite, îndumnezeindu-te, îndreptează către dreptarul vieţii pe cei ce cântă, sfinte Cuvioase Sava, Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Lumina cea nematerialnică primind-o Părinte, lăsând arătările cele înşelătoare, te-ai făcut moştenitopr al lui Hristos, rodind bunătăţile cele veşnice, pentru aceasta rânduieşte izbăvirea din patimi pentru cei ce strigă ţie:
Bucură-te, întâistătător al părinţilor.
Bucură-te, cel împreună-slăvitor cu Îngerii.
Bucură-te, jugul înfrânării celei neabătute.
Bucură-te, temelie nezdruncinată a înfrânării.
Bucură-te, păstorul cel blând şi multmilostiv.
Bucură-te, Cuvioase, bărbat fără de răutate şi primitor de Dumnezeu.
Bucură-te, că frumuseţea lui Hristos pururea o priveşti.
Bucură-te, că îndrăzneala vrăjmaşilor o biruieşti.
Bucură-te, grabnic ajutor al credincioşilor.
Bucură-te, grijire a multor nevoiaşi.
Bucură-te, cel ce ai dobândit vedere dumnezeiască.
Bucură-te, cel ce ai luat cununa nestricăciunii.
Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru.

Condacul al 12-lea

În legea lui Dumnezeu deprinzându-ţi simţurile, Părinte Sava, cu viaţa te-ai asemănat întocmai cu cei fără de trupuri, îndemnând şi îndrumând ca asemenea să petreacă şi toţi cuvioşii şi ucenicii care-ţi cereau duhovniceştile tale sfaturi şi învăţături, neîncetat lăudând şi cântând împreună cu ei lui Dumnezeu cântări: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Sava, mai mare între părinţi şi podoaba cuvioşilor, cetăţeanul pustiei şi săditorul curăţiei, cum vom lăuda viaţa ta, Cuvioase? Ne rugăm însă, cu multă umilinţă, să ne ajuţi şi nouă, ca să-ţi aducem aceste puţine şi smerite laude:
Bucură-te, Preacuvioase, lauda cea mare a lumii;
Bucură-te, preacinstita podoabă a monahilor;
Bucură-te, odrasla pustiei, cea preafrumoasă;
Bucură-te, dumnezeiasca desfătare a sfinţilor;
Bucură-te, că acum te veseleşti în grădina raiului;
Bucură-te, că cele rele de pe pământ cu rugăciunile tale le îndreptezi;
Bucură-te, îndreptătorul şi călăuza cea bună a monahilor;
Bucură-te, izvorul minunilor, cel de Dumnezeu binecuvântat;
Bucură-te, că prin tine tot Răsăritul s-a împodobit şi şi-a îmbogăţit viaţa duhovnicească;
Bucură-te, că şi cele dinspre apus strălucesc prin tine aceleaşi podoabe şi lumini;
Bucură-te, mângâierea şi ajutorul nostru al tuturor;
Bucură-te, că toţi cei care cer cu credinţă sprijinul şi ajutorul tău nu pleacă niciodată ruşinaţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Sava, cel de Dumnezeu sfinţit!

Condacul al 13-lea

O, Preacuvioase Părinte Sava, cel ce eşti de Dumnezeu sfinţit, primeşte aceste umile cântări de laudă, pe care ţi le aducem din inimi curate, şi cu fierbinţeală te rugăm să mijloceşti către Dumnezeu să ne izbăvească din toate necazurile pe noi, care strigăm ţie: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1 şi se face otpustul.

Icosul 1

Înger între oameni, ca un muritor cereşte cugetând te-ai arătat încă din pruncie, Sava, sfinţite Părinte; (de trei ori) şi prin viaţa cea îngerească ai îndumnezeit firea ta cea omenească; pentru aceea, minunându-mă de petrecerea ta, strig:
Bucură-te, podoaba monahilor.
Bucură-te, cel prin care mănăstirile se înalţă.
Bucură-te, strălucită culme a cuvioşilor.
Bucură-te, vas sfinţit al harurilor Cuvântului.
Bucură-te, înălţime neumblată a vieţii pustniceşti.
Bucură-te, adâncul cel neînţeles al vederii duhovniceşti.
Bucură-te, că te-ai arătat îndrumătorul monahilor.
Bucură-te, că ai dobândit ocârmuirea nevoitorilor.
Bucură-te, luminătorul părinţilor preastrălucit.
Bucură-te, felinarul păstorilor pururea luminos.
Bucură-te, prin care inima se înnoieşte.
Bucură-te, întru care înfloreşte viaţa cea nematerialnică…
Bucură-te, Sava sfinţite, părintele nostru.

Condacul 1

Culme a cuvioşilor, exarh şi legiuitor al sihaştrilor şi învăţător, te fericim pe tine, Sava sfinţite Părinte. Căci ai fost socotit, prin petrecere şi fire, deopotrivă cu îngerii şi duhovnic încercat. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, Sava sfinţite, Părintele nostru!

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum să faci acasă cel mai bun fertilizator natural pentru roșii. Are aceleași proprietăți precum cele din comerț, dar e mai ieftin și sigur
Capital.ro
Putin a dat ordin. Cutremur la nivel mondial: Soarta Rusiei depinde de un singur lucru
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Gestul devenit viral al unui agent de pază de la Beach, please!: „Definiția umanității”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Criza hârtiei igienice din 1973, pornită de Johnny Carson. Gluma care a speriat America
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Cutremur în această după-amiază, în România! Care a fost magnitudinea seismului
Cancan.ro
NU E O GLUMĂ! Cât costă o cameră la Iaki, hotelul lui Gică Hagi din Mamaia Nord, în iulie 2025
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Avertisment pentru fumători. Nimeni nu le-a explicat asta vreodată: „Mai rapid ca la heroină sau cocaină!”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Modificări de ultimă oră la Revolut. E bancă! Conturi suspendate la cererea autorităților și noi reguli din septembrie în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți