Becali, despre caracterizarea lui Antonescu: Sunt comic când vreau şi mă joc cu ei toţi

Gigi Becali a declarat, la România TV, că nu are motive să fie deranjat de caracterizarea pe care i-a făcut-o Crin Antonescu, care s-a referit la el ca la "o supervedetă comică".
Romania TV
28 oct. 2012, 13:45
Becali, despre caracterizarea lui Antonescu: Sunt comic când vreau şi mă joc cu ei toţi

„Nu mă deranjează cu nimic. Aşa are el impresia. Şi nu spune el că sunt supervedetă comică, el spune că presa a făcut din mine o supervedetă comică. Chiar dacă ar fi aşa, tot nu mă deranjează pentru că eu sunt comic când vreau şi mă joc cu ei toţi”, a declarat Becali.

Acesta îl apreciază pe Antonescu pentru calităţile lui de orator şi pentru că discursul său ar fi izvorât din dragoste. „El a spus-o şi ca o detaşare de mine. Intelectualii vor probabil câte o detaşare, dar pe mine nu mă deranjează. Eu sunt comic. Toată viaţa m-am distrat. Şi fizic la anumite distracţii, şi pe scena publică. El e un altfel de persoană, n-are cum să mă înţeleagă”, a spus europarlamentarul.

Pe de altă parte, Becali a admis că în spaţiul public a avut intervenţii mai dure faţă de anumite persoane. „Atacul agresiv în politică e cu siguranţă un păcat, dar nu un păcat de moarte. Eu sunt om, nu sunt monah. Noi, oamenii, facem tot timpul, ce ar trebui să facem? Instinctul de om te duce să faci şi lucruri de astea (…) Eu mă acomodez junglei omenirii”, a apreciat Gigi Becali.

În campanie însă, Becali nu intenţionează să opereze modificări în ceea ce priveşte tonul declaraţiilor publice. „Eu nu iau niciun consilier. Pe mine mă cheamă Becali şi fac ce vreau. Dacă vreau, la orice partid dau două-trei milioane şi ajung din nou europarlamentar”, a mai spus proaspătul liberal.

Acesta este încrezător în capacităţile sale pentru a face faţă cu brio în Senatul României sau chiar şi în Guvern. „În orice funcţie executivă din România sunt mai bun decât toţi ceilalţi. Când eşti cârmuitor, alegi pe cei mai buni specialişti, dar trebuie să ştii să-i conduci şi să-i iubeşti (…) O supervedetă intuieşte, are talent şi face ceea ce simte”, a conchis Gigi Becali.

Crin Antonescu a afirmat, într-un interviu difuzat duminică de Pro TV, că mass-media au făcut din Gigi Becali un „soi de supervedetă, adesea comică” a politicii româneşti, el arătând că prezenţa acestuia pe listele USL e socotită „acceptabilă”.”Gigi Becali are în politica din România importanţa pe care dumneavostră i-aţi acordat-o – mai mare, mai mică. Nu PNL, nu USL au făcut din Gigi Becali un soi de supervedetă, adesea comică, a politicii româneşti, ci relaţia sa cu mass-media”, a spus Antonescu.

El a spus că prezenţa lui Becali pe listele USL e considerată „acceptabilă”. „Din punctul nostru de vedere, într-un asemenea moment, în care am construit o mare coaliţie, prezenţa lui Gigi Becali a fost socotită acceptabilă. Că se face o discuţie enormă în jurul lui Gigi Becali e opţiunea dumneavostră, a presei”, a adăugat Antonescu.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?