Magia animalelor: Află cum a schimbat viaţa unui copil autist un căţel cu „inimă mare” VIDEO

Diagnosticat cu autism la vârsta de 2 ani, Murray Whooley avea probleme mari în comunicarea cu ceilalţi. Pentru el, mediul, societatea, deveniseră ceva înspăimântător. Dar când Clive, căţelul isteţ, cu "studii de specialitate" în terapii pentru oamenii cu handicap a apărut în viaţa lui, universul lui Murray s-a schimbat cu totul.
Romania TV
28 oct. 2012, 16:44
Magia animalelor: Află cum a schimbat viaţa unui copil autist un căţel cu

Murray şi căţelul Clive, de rasă încrucişată între Golden Retriever şi Caniche, nu numai că au deveit cei mai buni prieteni, dar Clive a avut un efect miraculos asupra băiatului şi a familiei lui din Dublin, Irlanda,  scrie Daily Mail.

Clive i-a transformat, literalmente, viaţa copilului care, înainte, pînă şi o incursiune în supermarket de pildă, îi provoca oroare, furie, plâns, ţipete şi chiar vomă dacă era într-o dispoziţie proastă.

Băiatul şi câinele s-au cunoscut datorită Fionei, mama lui Murray, care a citi într-o publicaţie despre câinii special dresaţi să îi asiste pe autişti.  Programul-pilot fusese importat de Irlanda din Canada. Cu timpul, acesta a fost dezvoltat şi extins la mai multe tipuri de handicap.

După ce a citit articolul, Fiona a avut un sentiment bun, ştiind că fiului ei îi plac foarte mult animalele. Călărea de la vârsta de 4 ani, adoptase o pisică maidaneză şi petrecea ore în şir, calm şi relaxat în faţa acvariului cu peşti. Clive era tot ce îi lipsea.

Dragoste la prima vedere

Murray avea 6 ani când mma lui i l-a adus acasă pe Clive. De când a intrat pe uşă în casa familiei Whooley, Clive s-a repezit pe scări şi a intrat direct în camera băiatului. A fost „dragoste la prima vedere” între băiat şi căţel. Parcă s-ar fi cunoscut de-o viaţă. Fiona îl luase pentru o zi, de probă, să vadă cum se înţelege cu fiul ei, iar acum, Clive a devenit membru cu drepturi depline al familiei.

După ziua de probă, a urmat săptămâna de probă, când lui Clive i s-a făcut antrenament specializat pentru Murray, dar şi cum să asculte ordinele Fionei.

Când căţelul îmbracă jacheta lui de lucru, ştie că este „în timpul programului” şi se ocupă în mod special de Murray, aşa cum a fost antrenat. La rândul lui, Murray este legat fizic de Clive când iese pe stradă, pentru că persoanele autiste nu au reprezentarea pericolelor, aşa că, dacă Murray încearcă, de pildă, să treacă strada când trec maşini, Clive se opreşte, pentru ca băiatul să nu o ia razna şi să sufere vreun accident.

Murray are acum 15 ani, iar Clive şi familia băiatului au petrecut deja vacanţe întregi împreună chiar şi în străinătate, în Spania, dar şi la New York, unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume şi nu a mai resimţit senzaţiile de panică, furia sau spaima de care suferea în trecut când era în aglomeraţie. Clive i-a transformat total lumea de care băiatul avea oroare înainte.

Vedetă între vedete

La rândul lui, şi căţelul şi-a schimbat universul lui. De fapt, şi l-a lărgit. Este mare amator de fotografii şi pozează ca fotomodelele. Este vedetă între vedete. Starul muzicii pop, Ronan Keating, fostul fotbalist Roy Keane, membrul formaţiei Boy Zone, Keith  Duffy şi chiar premierul irlandez Enda Kenny au vrut neapărat să apară în fotografii alături de Clive.

„Îi place enorm să fie fotografiat. Când îi spun ‘Clive, uită-te la mine!’, se ridică şi se uită exact  în obiectivul aparatului de fotografiat. E nemaipomenit, deosebit, nu e ca alţi câini”, îl laudă Fiona.

Povestea lui Murray şi a lui Clive a vrăjit inimile a sute de mii de oameni, datorită Fionei, care a povestit-o pas cu pas şi a popularizat-o pe Internet, pe reţelele de socializare. Ea scrie acum o carte despre fiul ei Murray şi despre cel mai bun prieten al lui, Clive. Fiona spune că vrea ca ultimul capitol al cărţii să fie „un happy-end pentru Murray”…

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Florin Prunea s-a întâlnit cu Dan Petrescu la Mamaia. A urmat un dialog incredibil: ”Tu ești sănătos la cap?” / ”Ce vrei să fac?”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Mai mulţi turişti din Grecia au ajuns la spital după ce au fost muşcaţi de peștele-iepure. Cum arată şi la ce să fii atent
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Uluitor! Florin Prunea s-a întâlnit recent cu Dan Petrescu și a rămas șocat: 'Am început să plâng. Știți ce făcea la masă?'
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?