Sondaj CURS pentru Primăria Capitalei: Firea este favorită, cu 40%. Din urmă vine puternic Traian Băsescu, cu 29%

Ultimul sondaj CURS arată intenția de vot pentru Primăria Capitalei. Sondajul de opinie realizat de CURS arată că Gabriela Firea este primul politician ales de bucureșteni pentru Primăria Capitalei, fiind favorită cu un procent de 40%, informează dcnews.ro și stiripesurse.ro.
Romania TV
17 feb. 2020, 08:25
Sondaj CURS pentru Primăria Capitalei: Firea este favorită, cu 40%. Din urmă vine puternic Traian Băsescu, cu 29%

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de către CURS, pe un eșantion reprezentativ pentru populația Capitalei, Gabriela Firea este considerată de bucureșteni ca fiind politicianul cel mai pregătit pentru funcția de Primar General, 40% din cei chestionați considerând-o potrivită și foarte potrivită , în timp ce pe locul secund, la mare distanță, se situează un fost Primar, Traian Băsescu, cu 29%.

Pe locurile următoare se situează Nicușor Dan (26%), Rareș Bogdan (23%), Vlad Voiculescu (22%), Victor Ponta (19%) și Violeta  Alexandru (6%).

De remarcat că actualul Primar General înregistrează și cea mai mică diferență între părerile nefavorabile și cele favorabile, de doar 16 procente, în timp ce restul potențialilor candidați înregistrează diferențe mult mai mari.

În ce privește genul persoanei care ar putea administra cel mai bine Bucureștiul, marea majoritate (61%) consideră că nu este important dacă primarul general este femeie sau bărbat, în timp ce 23% consideră că mai potrivit ar fi un bărbat.

Un alt fapt relevat de sondajul CURS este acela că bucureștenii își doresc în Capitală un echilibru politic într-o proporție covârșitoare – (90%) consideră că pe scena politică trebuie să fie un echilibru între partidele de stânga și de dreapta, și unele și altele fiind indispensabile pentru democrație.

Potrivit cercetării sociologice, principalele trei probleme cu care se confruntă bucureștenii sunt:

Poluarea/salubrizarea ineficientă – 19%

Aglomerația – 13%

Situația din grădinițe/școli – 12%

În legătură cu activitatea Primarului general Gabriela Firea, bucureștenii apreciază în proporție foarte mare programele sociale derulate de Primăria Capitalei, favorabilitatea cea mai mare înregistrându-se pentru sprijinul financiar de 2.500 lei acordat noilor născuți (90%), pentru ajutoarele acordate persoanelor cu dizabilități – 1.000 lei/lună pentru copii (89%) și 500 lei/lună (adulți), sau pentru stimulentul de 2.000 de lei pentru gravide (87%).

În ce privește marile proiecte de infrastructură demarate de Primarul General Gabriela Firea, cele mai oportune sunt considerate de către bucureșteni, potrivit sondajului amintit, următoarele:

Spitalul Metropolitan – 94%

Noua sală polivalentă – 93%

Lărgire Prelungirea Ghencea – 93%

Pod rutier Petricani – 92%

Lărgire Șos. Fabrica de Glucoză – 92%

Sondajul a fost realizat în perioada 23 ianuarie – 6 februarie pe un eșantion reprezentativ de 1067 de respondenți la domiciliul acestora la un nivel de încredere de 95% cu o marjă de eroare de plus/minus 3 la sută.

Citește și: Traian Băsescu: „Este posibil, dacă îmi rezolv problema cu dosarul de la Înalta Curte, să candidez la Primăria Capitalei”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat