Plăcerile „obişnuite” ale lui Ovidiu Tender: Maşini mari, costume de la creatorii români

Milionarii României sunt mai săraci cu aproape trei miliarde de euro în 2012. Omul de afaceri Ovidiu Tender se numără însă printre cei ale căror averi au crescut şi a explicat la România TV care este cheia succesului său.
Romania TV
29 oct. 2012, 12:27
Plăcerile

Averea omului de afaceri Ovidiu Tender a crescut în ultimul an cu peste 200 de milioane de euro, potrivit topurilor de specialitate. Ovidiu Tender are mai multe afaceri atât în România, cât şi în străinătate, în special în Africa, iar principala activitate care i-a adus profit a fost cea de exploatare a resurselor naturale.

Este rentabil să faci afaceri şi în România, este rentabil să faci oriunde în lume, cu condiţia să fie performante, profitabile. Nu numai în Africa am realizat creşteri ale activelor pe care le deţin, ci şi în România, iar un exemplu este chiar activitatea din industria agrară, care pe parcursul ultimului an a reuşit să aibă performanţe pe care nici eu, personal, nu am crezut că ar fi capabilă să le obţină. A deschis noi pieţe, a câştigat noi contacte, se continuă expansiunea. Dar principala activitate generatoare de profit pentru mine a fost activitatea din domeniul resurselor naturale. Este o activitate căreia îi acord o atenţie deosebită şi care evident atrage după sine beneficii„, a spus Tender.

Ca un om de afaceri care prosperă chiar şi în vremuri tulburi din punct de vedere economic, Tender spune că nu contează în ce domeniu investeşti, ci cum o faci: „E rentabil să investeşti în absolut orice. Nu se pune problema că există domenii mai puţin sau mai mult actuale, ci există firme care funcţionează mai bine, care au productivitate mai bună, rezultate mai bune. Pe mine faptul că a venit această criză m-a ajutat să-mi perfecţionez activitatea în câteva dintre societăţile mele, ceea ce a însemnat o creştere a productivităţii„.

Ovidiu Tender se consideră norocos pentru faptul că nu a fost niciodată nevoit să se uite la preţul pâinii atunci când a mers la cumpărături. „Chiar sâmbtătă am fost la cumpărături cu copiii, dar am şansa să nu fi fost obligat să mă uit la preţul pâinii. Am avut norocul în viaţă să nu fiu obligat să fac asta„, a punctat Ovidiu Tender.

Omul de afaceri a subliniat că pentru banii nu trebuie să reprezinte motivaţia continuării activităţii, ci doar o unitate de măsură a succesului: „La început, motivaţia sunt banii, bineînţeles, dar vine o vreme când nu banii trebuie să fie motivaţia continuării activităţii, ci când totul devine o obişnuinţă, un hobby, un sport, o ambiţie personală. Banii sunt o unitate de măsură a succesului în afaceri. Dacă cumva există oameni care cred că se pot realiza în domeniul afacerilor având ca ţintă banii, se înşeală„.

Ovidiu Tender a precizat că, în ciuda averii impresionante, nu a fost niciodată un om care să îşi permită extravaganţe: „Nu am mofturi. Pentru mine confortul este important să fie asigurat. Sunt şi mare, şi greu, am nevoie de maşini mari, nu de o maşină scumpă care este la modă. Îmi fac costumele în ţară la creatori români, nu am niciunm fel de plăceri extravagante„.

Primul milion este cel mai important, este practic pornirea într-o altă viaţă. Cu siguranţă am fost mai împlinit când am făcut primul milion decât când le-am făcut pe celelalte, la fel cum atunci când mi-am cumpărat prima Dacie a fost o senzaţie mult mai plăcută decât atunci când mi-am cumpărat un Maybach, de exemplu„, a conchis omul de afaceri.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
FIFA pregătește în secret un spectacol de închidere istoric pentru finala Campionatului Mondial 2026
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
A plătit 450 de euro pentru un mic dejun fără să știe. Cum a fost păcălit un pensionar timp de doi ani
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Horoscop financiar de weekend. Cele trei zodii care vor atrage banii ca un magnet
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?