Copreşedintele AUR acuză o campanie „ticăloasă” la adresa partidului: „Am fost insultaţi, calomniaţi, răstălmăciţi, acuzaţi”

Claudiu Târziu acuză presa că duce o campanie de denigrare după aflarea rezultatelor de la alegerile parlamentare şi dă exemplu în acest sens o conferință de presă susținută la sediul partidului, în care jurnaliștii nu le-au adresat nicio întrebare fondatorilor AUR.
George Russo
08 dec. 2020, 15:15
Copreşedintele AUR acuză o campanie

Copreşedintele AUR afirmă că această campanie de denigrare nu mai poate schimba cu nimic rezultatul alegerilor şi susţine că presa, alături de forţele politice tradiţionale, vor să izoleze partidul surpriză pe scena publică.

„Ieri seară, alături de George Simion, am avut o scurtă întîlnire cu presa la sediul AUR. După anunțurile pe care le aveam de făcut, i-am invitat să pună întrebări.

Ba chiar am insistat să ne întrebe orice despre orice, pentru că toată ziua, pe televiziuni și în gazete am fost insultați, calomniați, răstălmăciți, acuzați, fără să ni se ceară punctul de vedere. A fost o tăcere deplină. Ziariștii nu aveau nici o curiozitate.

Astă noapte au continuat cu aceleași mizerii. Azi de dimineață, la fel. Fără să ne întrebe nimic în legătură cu acuzațiile pe care ni le aduc. Asta nu e agendă ticăloasă contra AUR? Ba da. Cui folosește?

Copreşedintele AUR susţine că această campanie îi va întări pe membrii partidului

Electoratul și-a spus cuvîntul. 600 de mii de români ne-au acordat încrederea lor. Față de ei avem în primul rînd datoria de a face ce am promis. Ce mai schimbă campania de denigrare? Vor să ne izoleze pe scena publică, dar asta denotă că n-au înțeles nimic din votul dat pe 6 Decembrie.

Românii nu sînt proști, s-au săturat de mincinile și batjocura politicienilor de pînă acum și se vor aduna tot mai mulți în jurul nostru. Orice lovitură venită dinspre presă și politicienii sistemului ne va întări, le va demonstra oamenilor că sîntem autentici, că sîntem singurii care le ținem partea și de aceea sîntem supuși acestei canonade.

Și încă un lucru pe care nu l-au înțeles adversarii noștri naturali și hulitorii noștri: cu noi este Dumnezeu! Așa a fost posibilă minunea din 6 Decembrie a.c. Și cu noi va fi. Nu ne temem, deci, de nimic. Doamne, ajută-ne!

PS: Ca să fiu drept, au existat și excepții notabile, cîțiva ziariști care ne-au cerut opinia ieri și alți cîțiva cu care am programat interviuri pentru zilele astea. Dar vorbesc despre o mare majoritate rău intenționată și despre o tendință”, a spus Claudiu Târziu pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu anunţă în ce condiţii PSD ar face alianţă cu PNL

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Ce va face Reghecampf la FCSB după criticile lui Gigi Becali? „Bă, patroane, dacă tu spui așa…”
Capital.ro
Mașinile cumpărate pe firmă rămân supuse unor reguli fiscale stricte. Ce se schimbă pentru deducerea TVA
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România