Senatorii şi-au luat „liber” de la plen şi vor lucra în teritoriu între 1 şi 19 noiembrie

Senatorii vor lucra în teritoriu în perioada 1-19 noiembrie, potrivit deciziei luate, luni, de conducerea acestei camere legislative, anunţul fiind făcut de către viecepreşedintele Dan Radu Ruşanu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.
Romania TV
29 oct. 2012, 13:33
Senatorii şi-au luat

Senatorul PNL a menţionat că birourile comisiilor care au acte normative de discutat vor stabili zilele în care se vor membrii comisiilor respective se vor întruni pentru a dezbate actele normative şi a le propune pentru avizare în plenul Senatului.

Ruşanu a precizat, de asemenea, că s-a stabilit ca termen data de 19 noiembrie pentru avizarea în Comisia pentru muncă, în Comisia pentru buget – finanţe şi în Comisia pentru drepturile omului a iniţiativei legislative propuse de deputatul Cristian Rezmeriţă, care vizează modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, şi care, potrivit lui Ruşanu „se referă la stabilirea claselor”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fosta campioană a României care a ajuns om al străzii la Gara de Nord. Viața ei a luat o întorsătură neașteptată, dar acum a reușit să își revină
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Câţi de 9 vezi în imaginea de mai jos: ai 20 de secunde la dispoziţie pentru a da răspunsul corect
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet