Fostul şef al Serviciului de expertiză medicală Bihor, trimis în judecată pentru mită de la 491 de pacienţi în 25 de zile

Vasile Sălăjan, medic primar - fostul şef al Serviciului expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită de la 491 de pacienţi în 25 de zile.
George Russo
08 dec. 2020, 15:43
Fostul şef al Serviciului de expertiză medicală Bihor, trimis în judecată pentru mită de la 491 de pacienţi în 25 de zile

Fostul şef  al Serviciului expertiză medicală din cadrul Casei Judeţene de Pensii Bihor (în funcţie la data fapteor), Vasile Sălăjan a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, anunţă instituţia printr-un comunicat către Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada 11 mai – 15 iunie 2015 (25 zile lucrătoare), Vasile Sălăjan ar fi primit, în mod direct şi prin intermediar, de la 491 de pacienţi, suma totală de 90.370 lei, 17.760 de euro şi alte foloase care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în atribuţiile sale de serviciu.

Fostul şef al Serviciului Medical are sechestru pe avere

„Concret, aceste foloase ar fi fost primite de către medic în legătură cu: emiterea unor decizii medicale asupra capacităţii de muncă a persoanelor respective, încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală ori emiterea deciziei medicale asupra capacităţii de muncă”, arată anchetatorii.

DNA informează că, în cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Sălăjan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii şi de a se dispune confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani, circa 7.000 acţiuni şi un imobil.

Citeşte şi: Dan Barna, verificat de DLAF în PATRU proiecte cu bani europeni

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi