Un tânăr din Vaslui care şi-a înjunghiat soţia gravidă, condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare

Un tânăr de 32 de ani, din localitatea vasluiană Rădeni, care şi-a înjunghiat soţia gravidă în şapte luni, transportată ulterior în stare gravă la spital, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav.
Romania TV
29 oct. 2012, 19:26
Un tânăr din Vaslui care şi-a înjunghiat soţia gravidă, condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare

Magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare pe bărbatului de 32 de ani care, în primăvara acestui an, şi-a înjunghiat soţia, gravidă în şapte luni, cu un cuţit de bucătărie, femeia ajungând la spital cu două plăgi în abdomen şi în omoplat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit rechizitoriului depus la dosarul de instanţă de către procurori, tânărul şi-a atacat soţia din cauza geloziei. Întors de la barul din sat unde băuse mai multe beri, bărbatul a luat un cuţit de bucătărie şi, într-o primă fază, i l-a înfipt soţiei într-unul din omoplaţi, în timp femeia se zbătea pe patul dintr-un dormitor în încercarea de a se salva din mâinile soţului.

Ulterior, tânărul s-a urcat cu genunchii pe burta femeii şi s-a tăiat şi el cu acelaşi cuţit în zona gâtului şi a pieptului, afirmând că vrea să se sinucidă. La un moment dat, bărbatul a scăpat cuţitul din mână şi, în timp ce s-a aplecat după el, soţia sa a reuşit să fugă, însă numai până la uşa de la dormitor. Ajunsă din urmă de către soţ, femeia a fost trasă din nou pe pat, unde bărbatul a încercat să o înjunghie în burtă. Victima a reuşit să prindă cuţitul, aruncându-l apoi lângă pat. Rămas cu mâinile goale, bărbatul a început să-şi strângă de gât soţia până când aceasta a leşinat, după care a luat cuţitul de lângă pat şi l-a înfipt o dată soţiei în piept.

În momentul în care femeia şi-a revenit din leşin, soţul ei i-a schimbat hainele pline de sânge, pe care le-a aruncat în focul din sobă.

Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă, spânzurându-se cu un şnur de una din grinzile casei, fiind găsit de către rudele alertate de unul dintre copiii celor doi soţi, care se întorsese acasă şi care auzise scandalul dintre părinţii lui.

Imediat după ce i-a fost tăiat şnurul, bărbatul s-a refugiat într-un alt dormitor, unde s-a spânzurat de clanţa uşii. Şi de această dată tânărul a fost salvat de către rude, care, ulterior, au sunat la numărul de urgenţă 112.

Cei doi soţi au fost luaţi, separat, de două echipaje de ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, femeia fiind dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar bărbatul la Secţia de Psihiatrie.

După intervenţia chirurgicală, tânăra de 23 de ani a mai rămas o perioadă în spital pentru tratament, având în vedere sarcina pe care o avea.

Sentinţa dată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Marius Șumudică a dat de pământ cu transferurile FCSB după 2-2 cu Farul: „Nu au adus niciun plus”. Cine l-a mai dezamăgit?
Capital.ro
Nicușor Dan a promulgat legi pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Șeful statului spune că accesul la fonduri europene rămâne garantat
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România