Alexandru Rafila este propunerea de premier pe care PSD i-o va înainta preşedintelui Iohannis

Social-democraţii au decis ca Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS ales deputat de Bucureşti pe lista PSD, va fi propunerea de permier pe care i-o vor înainta preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier al noului Guvern.
Alina Andrei
10 dec. 2020, 17:12
Alexandru Rafila este propunerea de premier pe care PSD i-o va înainta preşedintelui Iohannis

Alexandru Rafila este propunerea de premier pe care PSD i-o va înainta preşedintelui Klaus Iohannis. Decizia ar fi fost luată prin vot în Consiliul Politic Naţional al PSD.

„Am supus la vot propunerea ca luni sa mergem la Cotroceni cu dl profesor doctor Alexandru Rafila propunerea PSD pentru functia de prim-ministru.

După ce am văzut în situația de urgență imagini în biroului primului-ministru se fuma și consuma alcool fără respectarea regulilor, acum domnul Orban ne-a povestit cum în biroul președintelului de la Cotroceni, luând în derâdere voturile românilor, se stabilea primul ministru nu după niște criterii profesioniste, pe bilețele, într-un mod superficial. Venim în fața românilor cu o propunere decentă, reală, valoroasă, recunoscută atât pe plan național, cât și pe plan internațional în persoana domnului Alexandru Rafila”, a anunţat liderul PSD Marcel Ciolacu.

Preşedintele PSD a mai spus că „este cazul ca presedintele sa recunoasca ca a pierdut alegerile, ca PNL si USR sa recunoasca ca au pierdut alegerile si sa nu transformam aceasta perioada intr-o ciolaniada si discutii sterile”.

„Sa vedem prioritatile romanilor si cred ca cel mai corect din partea Presedintelui este sa accepte un Guvern minoritar PSD condus de dl Rafila, ori un Guvern de uniune national cu premier Alexandru Rafila”, a mai spus Marcel Ciolacu.

 

Alexandru Rafila nu va merge la consultările cu Klaus Iohannis,la Cotroceni

„Luni suntem primul partid invitat la Cotroceni. Am sa merg insotit de colegii mei, nu o sa pot merge insotit de dl Rafila deoarece este in izolare la domiciliu”, a anunţat Ciolacu.

Citeşte şi: Alexandru Rafila a intrat în izolare după ce soţia sa a fost confirmată cu COVID-19

 

Klaus Iohannis cheamă luni partidele la consultări, la Cotroceni

Klaus Iohannis a invitat la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de Prim-ministru.

Administraţia prezidenţială a anunţat programul consultărilor de luni. Primii vor intra la consultări cei de la PSD. Social-democraţii au fost invitaţi la ora 11.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, după propunerea Alexandru Rafila, în funcţia de premier: Venim cu o propunere decentă, reală şi valoroasă

De la ora 12 sunt programaţi la consultări reprezentanţii PNL.

Reprezentanţii Alianţei USR-PLUS urmează să vină la consultări de la ora 13.

Urmează, de la ora 14.00, reprezentanţii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), de la ora 15 – UDMR. Ultimii vor intra la consultări reprezentanţii minorităților naționale reprezentate în Parlament, de la ora 16.

Citeşte şi: Liberalii, negocieri pe toate planurile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Cum se împart ministerele

 

 

 

Liderii liberalilor au început discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare în vederea susţinerii noului Guvern. Propunerea PNL pentru funcţia de premier este Florin Cîţu. O primă întâlnire a liderilor partidelor care vor forma coaliția de guvernare a avut loc la Palatul Cotroceni. Au participat Klaus Iohannis, Kelemen Hunor, Dan Barna, Florin Cîţu, Dragoş Tudorache şi Ludovic Orban.

„Negocierile vor demara sâmbătă dimineața. O să existe o negociere la nivel de reprezentare la nivel parlamentar.Nu a existat disucții de repartizare a ministerelor. Și în discuția cu președintele ne dorim să finalizăm repede aceste negocieri. Vor fi 15, 16,17, 18 ministere”, a declarat Ludovic Orban.

Citeşte şi: Liberalii, negocieri pe toate planurile pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Cum se împart ministerele

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Protest uluitor în Anglia! Fotbalistul care vrea să joace cu Radu Drăgușin s-a așezat pe gazon, iar antrenorul a fost nevoit să anuleze ședința de pregătire
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
SUA pune piciorul în prag în fața Rusiei. Putin începe să cedeze privind pacea
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România