ARD a depus dosarele candidaţilor la parlamentare pentru colegiile din Bucureşti

Dosarele candidaţilor ARD la parlamentare pentru colegiile din Bucureşti au fost depuse la BEM, marţi, printre cei propuşi numărându-se Gheorghe Udrişte, care ar urma să candideze în colegiul de deputat din Sectorul 6.
Romania TV
30 oct. 2012, 11:04
ARD a depus dosarele candidaţilor la parlamentare pentru colegiile din Bucureşti

Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, după depunerea candidaturilor, că 75% dintre cei propuşi „sunt oameni noi”.

„ARD depune poate cea mai importantă listă de candidaţi, lista candidaţilor ARD pe Bucureşti, sunt 40 de nume, 75% sunt oameni noi, pentru că cel mai de dreapta oraş al României, motorul principal al acestei ţări, trebuie repornit şi credem noi că cei 40 de candidaţi vor onora municipiul Bucureşti”, a declarat Cezar Preda.

Printre candidaţii ARD pentru cele 40 de colegii din Bucureşti – 28 pentru Camera Deputaţilor şi 12 pentru Senat – se numără Sulfina Barbu, Anca Boagiu, Teodor Paleologu, Costică Canacheu, Cristian Rădulescu, Radu F Alexandru, Cristian Petrescu, Vasile Gherasim, Gabriel Biriş (Forţa Civică), Ştefan Vlaston, Alex Ştefănescu (PNŢCD), Sandra Pralong (PNŢCD), Gheorghe Udrişte, Mircea Raicu, Cristina Trăilă, Dan Cristian Popescu (Forţa Civică).

Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti, Adriean Videanu, nu a fost prezent la depunerea candidaturilor, fiind împuternicit din partea organizaţiei Costică Canacheu.

Candidaţii ARD pentru colegiile din Bucureşti s-au întâlnit pe holurile clădirii unde se află Biroului Electoral Municipal cu liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Acesta ieşea din sala în care se depun la BEM listele cu candidaţii formaţiunilor politice, iar liderii ARD aşteptau pe holul clădirii, înainte de a înainta dosarele celor care vor participa în alegeri.

„Nu pot în mijlocul lor să dau declaraţii. Să zicem că eu sunt Băsescu şi ţin un discurs”, a spus Vadim Tudor atunci când a văzut camerele îndreptate spre el în timp ce trecea pe lângă democrat-liberali. După acest moment, liderul PRM a plecat, iar democrat-liberalii au intrat în sala de la BEM în care se depun listele de candidaţi, scrie MEDIAFAX.

Liderii PSD şi PNL din Bucureşti, Ecaterina Andronescu şi Eugen Nicolăescu, au depus, luni, la BEM, dosarele celor 40 de candidaţi din partea USL la alegerile parlamentare din decembrie, care vor intra în cursa electorală în colegiile din Capitală.

Printre candidaţii USL se numără fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, într-un colegiu senatorial din Sectorul 1, fostul premier Victor Ciorbea într-un colegiu pentru Camera Deputaţilor din Sectorul 2, dar şi europarlamentarul George Becali, care va intra în cursa pentru un mandat de deputat în Sectorul 6.

De asemenea, în Bucureşti vor mai candida ministrul Externe Titus Corlăţean, şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru câte un nou mandat de senator.

Între candidaţii USL se află şi ministrul Apărării, Corneliu Dorbiţoiu, pentru un mandat de senator în Sectorul 6.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Primul antrenor care refuză să-i ia locul lui Marius Baciu la FCSB: „Nu voi ajunge niciodată acolo!”
Capital.ro
Pensii 2026. Nu te găsește poștașul acasă? Ce trebuie să faci ca să nu rămâi fără bani
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Român de 19 ani, MORT după ce a cules r... Vezi mai mult
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România