Doi şefi de la Apple au fost concediaţi

Directorul general al Apple Tim Cook a lansat un proces de reconfigurare a conducerii pentru perioada post-Steve Jobs, în care şeful diviziei de software pentru aparate mobile, Scott Forstall, şi directorul de retail, John Browett, vor pleca din companie, relatează Bloomberg.
Romania TV
30 oct. 2012, 19:10
Doi şefi de la Apple au fost concediaţi

Forstall va pleca anul viitor, iar până atunci va lucra în calitate de consilier al lui Cook.

Restul directorilor vor prelua atribuţii manageriale sporite, se arată într-un comunicat al Apple.

Şeful diviziei de aplicaţii mobile, Scott Forstall, a fost obligat să plece din companie. El coordona produse precum aplicaţia pentru hărţi şi funcţia de recunoaştere vocală Siri, care au primit numeroase critici. În plus, Forstall a intrat frecvent în conflict cu alţi manageri, au spus surse apropiate situaţiei.

Cook, care l-a succedat pe Steve Jobs anul trecut, reorganizează conducerea în condiţiile scăderii cotaţiei acţiunilor Apple şi a intensificării concurenţei venite din partea Google, Microsoft şi Amazon.

„Este o mişcare foarte importantă, necesară pentru scurtarea procesului decizional. Apple trebuie să lucreze mai repede, concurenţa se intensifică”, a declarat Tim Bajarin, preşedinte la Creative Strategies, firmă de consultanţă în domeniul tehnologiei.

Forstall a răspuns de softul pentru hărţi lansat luna trecută, criticat pentru că dă indicaţii greşite şi care a umbrit debutul iPhone 5.

Una dintre surse a precizat că Forstall a fost concediat de Cook după ce a refuzat să semneze o scrisoare publică adresată clienţilor Apple, în care să prezinte scuze pentru erorile aplicaţiei pentru hărţi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, mulțumit după Universitatea Craiova – Getafe 1-1? Pavel Badea a dezvăluit ce a discutat cu patronul
Capital.ro
Indexarea pensiilor în 2027. Procentul de 7% nu este garantat. Florin Manole: Să vedem ce bani sunt
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT