CTP: „Este o premieră în comportamentul lui Iohannis. Este uman”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat miercuri că ambiţiile lui Ludovic Orban sunt singurul obstacol în calea formării noului guvern şi apreciază schimbarea de comportament a preşedintelui Klaus Iohannis, sesizată în ieşirile publice ale acestuia.
George Russo
16 dec. 2020, 23:43
CTP:

CTP îl critică, totuşi, pe Iohannis, pentru comparaţia cu negocierile politice din alte ţări sau din alte momente, afirmând că în timp de pandemie aceste înţelegeri politice nu pot dura luni sau ani de zile, aşa cum a spus miercuri preşedintele, conform Digi24.

Domnul președinte ne spune că îl va numi pe domnul Orban dacă se înțeleg partidele din coaliție în legătură cu el în calitate de candidat. Asta, pentru mine, e o premieră în ce-l privește pe domnul Iohannis, vorbesc în ce privește comportamentul său ca persoană. Uman. E o premieră, e ca și cum și-ar lua paltonul de pe capotă și l-ar strânge la piept. Vă amintiți episodul cu paltonul aruncat pe capotă. Domnul Orban îl anunță, potrivit declarației domnului președinte, că își dă demisia, după care își dă demisia, nu este demis. În orice țară civilizată în care demnitarii au demnitate nu revii asupra demisiei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat peste câteva zile. Și așa instituția aceasta a demisiei, în România a fost batjocorită în 30 de ani în toate felurile, începând cu Nicolae Ceaușescu, atunci în decembrie ’89, care amenința cu demisia pe membrii comitetului politic executiv. În condițiile astea, domnul Orban contribuie decisiv la discreditarea, la desconsiderarea acestei instituții a demisiei. Iar domnul președinte nu are niciun fel de apăsare și ne-a spus că numește pe oricine va hotărî coaliția”, a spus Cristian Tudor Popescu (CTP).

CTP îl critică pe Iohannis pentru declaraţiile de miercuri

Legat de afirmația lui Klaus Iohannis că și în alte țări durează formarea guvernului în alte țări, CTP a afirmat:

„Cum poate să ne dea astfel de exemple domnul președinte? Este o prostie! În condiții de pandemie să vorbești de 8 luni, de 2 ani și jumătate, de ce a deschis gura despre așa ceva? Ca să ne spună la sfârșit că nu va lăsa țara fără guvern. Este treaba președintelui să pună capăt în cât mai scurtă vreme acestui bâlci penibil al așa-ziselor negocieri. De fapt este o târguială de colțul mesei, o tejghetăreală a acestor personaje, nici măcar partide, pe niște funcții. Ce mi se pare cel mai grav este că asta se face cu voturile celor care au ales, în special PNL, în aceste alegeri. Votanții PNL se uită acum ce face, de pildă, domnul Orban, ce face domnul Iohannis, bineînțeles că sunt implicați și cei de la USR, Barna și așa mai departe. Dar, după părerea mea, elementul principal de blocaj în aceste negocieri îl reprezintă domnul Ludovic Orban”
Cristian Tudor Popescu a menționat că în opinia sa Ludovic Orban nu se comportă ca un om demn.

Nu are nicio importanță, după părerea mea, (n.r. dacă se va ajunge la un compromis legat de Orban) eu judec exclusiv după criteriul demnității – un demnitar trebuie să aibă demnitate, să transmită către alegători, să transmită către cetățeni că e un om demn – e ultimul lucru pe care îl transmite domnul Orban, acum, votanților și cetățenilor”, a spus el.

Citeşte şi: George Simion: „Dacă PSD nu insistă pentru suspendarea lui Iohannis, AUR o s-o facă. O rog pe doamna Firea ca PSD să semneze iniţiativa”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii urmează să se opereze. Ce se întâmplă cu fosta concurentă
Fanatik.ro
„Stanciu a bătut palma cu U Cluj”. Gigi Becali a comentat în direct informația zilei. Exclusiv
Capital.ro
Se schimbă regulile în magazine. Detaliul pe care trebuie să-l verifice orice cumpărător
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Controverse la Zoo Sibiu. Iepure viu, oferit unui piton, în fața copiilor: „Trebuie să simtă bătăile inimii animalului pe care îl vânează”
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Anunțul momentului în România. Când vom trece la EURO
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte